GALERIE FOTO Nu s-a ascuns: Fabio Fognini dezvăluie suma colosală plătită pe amenzi. Cu ce regret a rămas după cariera în tenis

Nu s-a ascuns: Fabio Fognini dezvăluie suma colosală plătită pe amenzi. Cu ce regret a rămas după cariera în tenis Tenis Fabio Fognini „a turbat” când a aflat că nu a fost primit la echipa Italiei de Cupa Davis

Fabio Fognini, despre suma uriașă plătite pe amenzi, în circuitul ATP.

Fabio Fognini (38 de ani) s-a retras din tenisul profesionist într-o manieră mai mult decât onorabilă. În primul tur al competiției de la Wimbledon din 2025, tenismenul italian a câștigat două seturi împotriva spaniolului Carlos Alcaraz, chinuindu-l teribil pe jucătorul care avea să ajungă până în finala întrecerii.

La capătul a patru ore și douăzeci și șapte de minute de joc, Alcaraz a triumfat în cea mai complicată bătălie pe care a purtat-o în runda inaugurală a unui turneu major. Spaniolul s-a impus scor 7-5, 6-7 (5), 7-5, 2-6, 6-1.

Fognini a plătit amenzi de jumătate de milion de euro, în carieră

După confruntarea care l-a mai făcut o dată faimos în lumea tenisului, de această dată pentru tehnică, și nu pentru comportamentul imprevizibil, Fabio Fognini mărturisește că nu a primit cuvinte de felicitare din partea căpitanului nejucător al echipei Italiei de Cupa Davis, Filippo Volandri.

„Chiar în ziua în care mi-am anunțat retragerea la Wimbledon, eram la cină, iar la masa de alături era el, Volandri. Ne-a salutat, dar nu a avut curajul să-mi spună nimic, nici măcar un cuvânt despre cariera mea. Nu mi-a spus absolut nimic,” s-a confesat Fognini, într-un interviu televizat în cadrul emisiunii Belve.

Privind în urmă, Fabio Fognini recunoaște că a făcut multe greșeli, din punct de vedere comportamental, în circuitul ATP.

Scăpările nervoase l-au costat enorm din punct de vedere financiar. „Aș fi putut câștiga mult mai mult, dar din cauza comportamentului meu am primit câteva amenzi. Cea mai mare? La US Open, o amendă de 96.000 de euro. În toată cariera mea, am plătit jumătate de milion de euro,” a adăugat Fognini, care a câștigat peste $19 milioane din tenis.

Fabio Fognini

  • Fognini 9

Ce are Fabio Fognini și nu are Jannik Sinner?

Întrebat dacă ar schimba locurile cu Jannik Sinner, Fabio Fognini a răspuns afirmativ, dar a explicat ce a avut el în plus față de numărul 2 ATP.

„Sinner este numărul 1 în lume, așa că semnez dacă îmi dai hârtia. Ce am eu și nu are Sinner? Sunt spontan, foarte spontan și plin de viață. Și îți spun lucrurile în față și sunt direct. E greu să faci comparații, avem caractere diferite,” a completat Fognini.

Regretul lui Fabio Fognini: nu a fost în echipa Italiei la niciuna dintre cele trei Cupe Davis câștigate

Lăsat în afara echipei în 2023 de căpitanul Volandri, Fognini a avut o reacție lipsită de ambiguitate la adresa acestuia, confirmând conflictul dintre cei doi.

Enervat la culme, Fognini a rupt tăcerea și a anunțat că a fost tratat nedrept de conducătorul echipei italienești, specificând că zvonurile retragerii sale din echipă sunt nefondate.  

„Am citit în presă că am decis și am cerut să mă retrag, să mă odihnesc și să iau o pauză. E fals și iritant. Îmi pare rău că transparența și sinceritatea nu au fost folosite. Povestea mea nu merită asta.

Cu câteva săptămâni în urmă am fost preselecționat. Apoi, luni am fost sunat de căpitan; dintr-odată, nu mă mai încadram în planurile lui, fără explicații justificabile și în moduri cu care nu am fost de acord, lipsite de respect față de palmaresul meu,” a declarat Fabio Fognini pentru Corriere dello Sport, în septembrie 2023.

Italia a ieșit campioana Cupei Davis în ultimele trei ediții.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!