Jaqueline Cristian (27 de ani, 47 WTA) s-a calificat în sferturile de finală ale întrecerii WTA 250 de la Osaka, reușind să obțină victoria în ciuda unui prim set pierdut cu 6-0.
În fața unei jucătoare mai bine clasate în ierarhia mondială, spanioloaica Jessica Bouzas Maneiro (40 WTA), sportiva din România s-a impus cu 6-4, 6-2, în seturile finale, după ce a legat câte două break-uri, în aceste manșe.
Jaqueline Cristian, la două locuri distanță de cea mai bună clasare a carierei
În mai puțin de două ore de joc, Jaqueline Cristian a trecut de la disperare la euforie și a reușit să își apropie un premiu în valoare de €5,864.
Pentru un loc în careul de ași la Osaka, Jaqueline Cristian va lupta chiar împotriva japonezei Naomi Osaka, număr 16 mondial.
Nipona a învins-o pe Suzan Lamens (57 WTA), scor 7-6 (6), 3-6, 6-2, la capătul a două ore și șaptesprezece minute.
Cristian, loc 43 în clasamentul WTA LIVE
Dacă o va învinge pe Naomi Osaka, Jaqueline Cristian va urca până pe poziția 42 a ierarhiei mondiale.
Locul 41 este cea mai înaltă clasare a carierei pentru Jaqueline Cristian.
































































