Eugenie Bouchard a jucat ultimul meci al carierei de jucătoare profesionistă de tenis pe hardul de la Montreal, în compania unei foste campioane olimpice.
În turul secund al Openului Canadei, Genie Bouchard a câștigat set împotriva Belindei Bencic (20 WTA), dar a pierdut partida în trei seturi, scor 6-2, 3-6, 6-4, după două ore și șaptesprezece minute.
Eugenie Bouchard, mulțumită că și-a putut încheia cariera tocmai la Montreal
„O să încerc să nu plâng. E special să fi jucat ultimul meci al carierei mele pe acest teren, în Montreal.
Îmi amintesc cum stăteam în tribune, când eram doar un copil care visa să joace aici, într-o bună zi.
Se simte ca o încheiere completă, să îmi termin cariera aici,” a punctat Eugenie Bouchard, în discursul prin care și-a oficializat retragerea din tenis.
Genie Bouchard a plâns în timpul ultimului interviu oferit pe terenul de tenis
„Tenisul mi-a dăruit atât de multe. Sunt recunoscătoare față de acest sport, față de oamenii care m-au ajutat în acest parcurs.
Vreau să mulțumesc familiei mele, fără de care nu aș fi putut fi aici. Sacrificiul vostru mi-a permis să stau aici, pe teren. Vreau să știți că, atunci când mă vor aplauda, vă aplaudă, de fapt, pe voi,” a fost mesajul emoționant transmis de Eugenie Bouchard părinților și fraților săi.
Momentele care vor străluci în cariera canadiencei Eugenie Bouchard
Fostă finalistă a turneului de la Wimbledon, în 2014, Eugenie Bouchard a fost număr cinci mondial.
În urmă cu unsprezece ani, a câștigat turneul WTA de la Nurnberg, a jucat semifinală în Openul Australian, semifinală pe zgura de la Roland Garros și finală pe iarba de la Wimbledon.
În 2023, Eugenie Bouchard a ajutat Canada să câștige, în premieră, Cupa Billie Jean King, o competiție în care România a ajuns în semifinale, în 2019.