GALERIE FOTO Starul americanilor a lipsit din cantonament și s-a căsătorit înainte de Cupa Mondială!

Starul americanilor a lipsit din cantonament și s-a căsătorit înainte de Cupa Mondială! CM 2026

Naționala Statelor Unite se pregătește pentru debutul la Cupa Mondială din 2026, însă unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei a avut un motiv special să lipsească pentru scurt timp din cantonament.

Brenden Aaronson s-a căsătorit pe 30 mai cu iubita sa din adolescență, Milana D'Ambra. Ceremonia a fost organizată pe Long Beach Island, în statul New Jersey, la mai puțin de o oră de localitatea în care a crescut.

Brenden Aaronson a lipsit din cantonament pentru nuntă

  • 555040995 18529570282063640 7047706038106703173 n

Mijlocașul american a recunoscut că el și viitoarea sa soție au intrat în panică atunci când au aflat că data nunții se suprapune cu startul cantonamentului echipei naționale pentru Cupa Mondială.

Cei doi și-au rezervat locația cu aproape doi ani și jumătate înainte, iar la acel moment li s-a comunicat că reunirea lotului urma să aibă loc pe 1 iunie.

„A fost o săptămână nebună, dar una pe care nu o voi uita niciodată. Sunt recunoscător că am putut fi prezent la nuntă și că apoi m-am întors alături de echipă pentru Cupa Mondială”, a spus Aaronson.

Fotbalistul lui Leeds United a adunat deja 57 de selecții pentru reprezentativa SUA și va participa la al doilea Campionat Mondial consecutiv, după cel din 2022.

Statele Unite vor debuta la Cupa Mondială pe 12 iunie, împotriva naționalei din Paraguay. Din Grupa D mai fac parte Australia și Turcia.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!