Marea surpriză din lotul lui Mircea Lucescu, pusă la zid: "Groaznic, dezamăgitor!"

Marea surpriză din lotul lui Mircea Lucescu, pusă la zid: "Groaznic, dezamăgitor!" Stranieri

Mircea Lucescu a anunțat recent lista preliminară de convocări pentru naționala României înaintea ultimelor meciuri din preliminariile CM 2026, cu Bosnia și San Marino.

Pe lista preliminară a lui Mircea Lucescu se regăsește și Rareș Ilie (22 de ani). Mijlocașul ofensiv de la Empoli ar putea avea șansa debutului în cazul în care va fi păstrat și în lotul final.

Rareș Ilie, criticat în Italia la câteva ore după ce a fost convocat în premieră de Mircea Lucescu

Deși are un start bun de sezon în Serie B, cu trei pase decisive în primele nouă etape, Rareș Ilie a dezamăgit vineri seară, la partida cu Modena, pierdută de Empoli, scor 1-2.

Titularizat de Alessio Dionisi, Rareș Ilie a fost înlocuit la pauză, după o repriză în care a încasat un cartonaș galben și nu a avut nicio contribuție ofensivă semnificativă.

"Ilie a dezamăgit. O primă repriză groaznică, iar meciul a durat doar 45 de minute pentru el", au scris jurnaliștii italieni de la Tuttomercatweb.

Conform datelor furnizate de Sofascore, Rareș Ilie nu a expediat niciun șut, nu a reușit vreun dribling și a pierdut posesia de opt ori. Mijlocașul a atins mingea de 21 de ori în prima repriză.

Deși a avut o prestație modestă vineri seară, Rareș Ilie este unul dintre cei mai buni pasatori decisivi din Serie B. Fostul mijlocaș de la Rapid are 3 assist-uri, iar în Coppa Italia a reușit și un gol.

Fostul internațional U21 evoluează la Empoli sub formă de împrumut de la Nice. Clubul italian, aflat pe locul 14 în Serie B, are și opțiunea unui transfer definitiv.

Rareș Ilie, pe lista preliminară a României. Lotul anunțat de Mircea Lucescu

România le întâlnește pe Bosnia sâmbătă, 15 noiembrie, de la ora 21:45 pe ”Stadion Bilino Polje” din Zenica și pe San Marino la Ploiești, pe ”Ilie Oană” marți, 18 noiembrie, de la aceeași oră.

PORTARI: Ionuț RADU (Celta de Vigo | Spania, 6/0), Horațiu MOLDOVAN (Real Oviedo | Spania, 16/0), Răzvan SAVA (Udinese | Italia, 0/0);

FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 34/1), Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 23/0), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 6/1), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 4/0), Ionuț NEDELCEARU (Akron Togliatti | Rusia, 27/2), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 27/1), Lisav EISSAT (Maccabi Haifa | Israel, 1/0);

MIJLOCAȘI: Marius MARIN (Pisa | Italia, 34/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 70/12), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 3/0), Olimpiu MORUȚAN (Aris Thessaloniki | Grecia, 17/1), Nicolae STANCIU (Genoa | Italia, 84/15), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 49/7), Rareș ILIE (Empoli | Italia, 0/0);

ATACANȚI: Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 41/10), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 32/5), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 20/2), Denis DRĂGUȘ (Eyüpspor | Turcia, 26/7).

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!