Visul latifundiarului din Pipera de a-l vedea pe Denis Drăguș în tricoul roș-albastru prinde contur în această iarnă, pe fondul evoluțiilor șterse ale vârfului în SuperLig. Împrumutat de la Trabzonspor la Eyupspor până la finalul sezonului, Drăguș nu a convins. În cele 10 partide bifate, românul nu a reușit să marcheze niciun gol și nici să ofere vreo pasă decisivă, motiv pentru care oficialii lui Eyupspor au decis să renunțe la serviciile sale.
Mai mult, nici Trabzonspor nu intenționează să-l păstreze. Presa din Turcia notează că există interes din partea celor de la Kocaelispor pentru un transfer din ianuarie, însă instabilitatea financiară de la actuala echipă, unde patronul a fost arestat în scandalul pariurilor, deschide ușa pentru o revenire în țară.
Negocieri prin nașul Șumudică
Gigi Becali a transmis în repetate rânduri că este dispus să facă un efort financiar considerabil pentru Drăguș, vehiculând chiar suma de 2,5 milioane de euro pentru transfer. Patronul FCSB a încercat să intermedieze mutarea prin Marius Șumudică, nașul fotbalistului, în ciuda salariului uriaș de 1,5 milioane de euro pe care Drăguș îl are în Turcia.
Dialogul dintre cei doi, relatat de surse apropiate, evidențiază dorința arzătoare a lui Becali de a-l transfera pe cel pe care îl consideră cel mai valoros fotbalist român al momentului:
„Vorbeşte, mă, Şumi, să vină la FCSB”, ar fi sunat solicitarea lui Gigi Becali, potrivit Fanatik. „Nu vine niciodată. El în vară revine la Trabzon. Trabzon a plătit două milioane de euro pe el. Trabzon vrea sumă de transfer”, a răspuns Şumudică. „E cel mai bun jucător român în momentul de faţă. Eu aşa cred”, e convins Gigi Becali.