Fundașul stânga a fost integralist în partida cu Celtic, din optimile de finală ale Cupei Ligii Scoției, însă noua sa echipă a fost învinsă categoric, scor 0-4, chiar pe teren propriu.
Dundee United, OUT din Cupă după un 4-0 „acasă”
Auston Trusty a deschis scorul în minutul 22, iar Camilo Duran a dublat avantajul campioanei doar două minute mai târziu. Sebastian Tounekti a înscris pentru 3-0 în minutul 54, iar Benjamin Nygren a stabilit scorul final, 4-0, în minutul 63.
Astfel, Dundee United a fost eliminată din Cupa Ligii Scoției, iar pentru Ciubotaru urmează revenirea în campionat. Echipa sa ocupă locul 11, penultimul, după primele două etape, cu un singur punct.
Kevin Ciubotaru a semnat cu Dundee United un contract valabil două sezoane, cu opțiune de prelungire pentru încă unul. Pentru Dundee United urmează derby-ul local cu Dundee FC, programat pe 22 august.