Genoa a pierdut fără drept de apel! Stanciu a intrat în a doua repriză
Fără Nicolae Stanciu în teren din primul minut, Genoa a încasat gol încă din minutul 4 al partidei, după ce Cancellieri a trimis imparabil din interiorul careului și a deschis scorul.
Lazio nu a oprit asalturile la poarta „grifonilor” și a urmat golul din minutul 30 al lui Castellanos, care a fost servit perfect de Marusic și a făcut 2-0 pentru Lazio, care a fost și scorul pauzei.
În a doua repriză, echipa din Roma nu a mai fost la fel de hotărâtă, dar tot a punctat în minutul 63 prin Zaccagni, care a profitat de o respingere. La scorul de 0-3 a intrat și Nicolae Stanciu, care nu avut ce să mai facă în cele 22 de minute pe care le-a avut la dispoziție.
Echipa patronată de Dan Șucu a pierdut încă un meci în Serie A și încă nu a obținut vreo victorie în campionat.
Genoa se află pe locul 19 în clasament, cu două puncte, în timp ce Lazio a urcat pe locul 12 și are șase puncte.