EXCLUSIV Fundașul român de Champions League de la Lazio a semnat azi cu AC Milan! ”Milan e Milan, m-au tratat la alt nivel”

Matteo Duțu AC Milan Champions League Eduard Dutu Lazio Stranieri
Cătălin Parfene
Data publicarii: Luni 08 Iulie 2024, 15:55
Data actualizarii: Luni 08 Iulie 2024, 17:45

Matteo Duțu are doar 18 ani și a fost dorit în această vară și de Juventus Torino.

Matteo Duțu (18 ani și 1,92 metri), fundaș central român născut la Roma, a semnat astăzi un contract pe patru sezoane cu AC Milan.

Crescut de Lazio Roma, Duțu a fost promovat de către Maurizio Sarri la prima echipă în sezonul trecut, când a stat pe banca de rezerve la un meci din grupele Champions League, 0-2 cu Atletico Madrid pe ”Civitas Metropolitano” în decembrie.

După nu mai puțin de 13 sezoane petrecute ca junior la Lazio, timp în care cu formația Primavera a jucat inclusiv în UEFA Youth League, Duțu a avut de ales între Juventus Torino și AC Milan, câștig de cauză având ”Il Diavolo”, care i-a oferit tânărului fundaș român un contract pe patru sezoane.

Matteo Duțu va fi antrenat la Milan Futuro de Daniele Bonera, câștigător de Champions League

El va evolua inițial pentru AC Milan Under 23 (Milan Futuro), echipă nou-înființată care a fost înscrisă direct în Serie C, campionat profesionist în Italia.

La Milan Futuro, antrenor a fost numit fostul internațional italian Daniele Bonera, câștigător de Champions League cu AC Milan ca jucător în 2007.

Matteo Duțu pentru Sport.ro: ”După treisprezece sezoane la Lazio, m-am uitat la viitor, AC Milan a fost obiectivul meu de când eram mic”

”După cele treisprezece sezoane jucate pentru Lazio, despărțirea a fost grea și greoaie! 

Jucam la ei de la vârsta de cinci ani și jumătate, este clubul care m-a crescut și m-a creat...

Dar m-am uitat la viitor, AC Milan a fost obiectivul meu încă de când eram mic, cei de acolo mi-au prezentat un proiect de viitor, mai important din punctul meu de vedere decât cel de la Juve.

Milan e Milan, am făcut alegerea și datorită staff-ului, datorită directorilor sportivi, care au vorbit direct cu mine și m-au tratat la alt nivel.

Obiectivul pentru viitorul sezon este să bifez prezențe cât mai bune la a doua echipă și, bineînțeles, să cresc pentru prima echipă a lui Milan!”, a declarat Matteo pentru Sport.ro, într-un dialog intermediat de tatăl său, Constantin Duțu.

Matteo Duțu este fratele mai mic al lui Eduard Duțu (23 de ani), și el fost fundaș la Lazio, în prezent legitimat la Fiorentina.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!