Francezii confirmă înteresul pentru Ionuț Radu! Anunțul făcut de L'Equipe

Ionut Radu L Equipe OGC Nice Stranieri Ionuț Radu, titular în Manchester City - Bournemouth 6-1 / Foto: Imago
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 19 Ianuarie 2024, 15:28
Data actualizarii: Vineri 19 Ianuarie 2024, 15:34

Ionuț Radu (26 de ani) ar putea să o părăsească pe Bournemouth, la doar șase luni de la momentul în care a făcut pasul către Premier League.

OGC Nice are nevoie de un portar după despărțirea de Salvatore Sirigu, iar L'Equipe scrie că portarul de națională Ionuț Radu este favorit să semneze cu fracezii.

„În timp ce Salvatore Sirigu a părăsit Nice în această săptămână, se lucrează pentru a-i găsi înlocuitorul. Potrivit informațiilor din ziarul L'Equipe, clubul Riviera se îndreaptă către Anglia pentru a încerca să recruteze un portar care a jucat în Ligue 1 sezonul trecut. Este vorba de Andrei Radu, care a îmbrăcat tricoul AJ Auxerre pentru a doua jumătate a sezonului 2022-2023.

Deși încă aparține de Inter Milano, portarul român este în prezent împrumutat la Bournemouth, dar a jucat doar 2 meciuri de Premier League în acest sezon.

Nu există însă nicio garanție că va avea mai mult timp de joc, având în vedere că Marcin Bulka este instalat confortabil în poarta echipei. OGCN mai caută un al doilea portar, rămâne de văzut dacă jucătorul și clubul său vor fi de acord să rupă împrumutul la Bournemouth pentru ca românul să semneze la Nice”, susțin cei de la Ouest-France.

  • Inter, Avellino, Genoa, Parma, Cremonese, Auxerre și Bournemouth sunt echipele la care Ionuț Radu a fost legitimat la nivel de seniori

Cifrele lui Ionuț Radu

Cele mai multe apariții bifate de Ionuț Radu la nivel de seniori au fost la Genoa, 52, unde a încasat 83 de goluri și a înregistrat 4700 de minute petrecute în echipamentul italienilor.

La naționala României, Ionuț Radu și-a făcut debutul în Nations League, în 2022, împotriva Finlandei. A mai apărat pentru prima reprezentativă cu Bosnia (4-1), în aceeași competiție, și cu Andorra (2-0) și Belarus (2-1) în preliminariile EURO 2024.

La Bournemouth, în cele două partide din Premier League (2-1 vs. Burnley și 1-6 vs. Manchester City) Radu a încasat șapte goluri.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!