GALERIE FOTO Notele din Italia ale lui Chivu și Drăgușin, după nebunia din Inter - Fiorentina

Notele din Italia ale lui Chivu și Drăgușin, după nebunia din Inter - Fiorentina Serie A

Inter Milano, echipa lui Cristi Chivu, a învins dramatic Fiorentina lui Radu Drăgușin, scor 2-1, în runda a opta din Serie A.

A fost un meci absolut dramatic pe "Giuseppe Meazza". Deși a controlat jocul, Inter a fost la un pas de eșec. Alejandro Jimenez a deschis scorul în minutul 65 cu o execuție splendidă.

Notele din Italia ale lui Chivu și Drăgușin, după nebunia din Inter - Fiorentina

Echipa lui Cristi Chivu a dat lovitura în prelungiri. Marcus Thuram a egalat în minutul 90+1 și tot atacantul francez a obținut un penalty, câteva minute mai târziu, după ce a fost faultat în careu de Valdepenas. Zielinski a transformat în minutul 90+8 și i-a adus victoria lui Inter.

Așa cum era de așteptat, Marcus Thuram, cel care a marcat primul gol al lui Inter și a obținut penalty-ul din prelungiri, a fost desemnat omul meciului. Jurnaliștii de la Tuttomercatoweb l-au notat cu 8 și l-au numit "supereroul zilei".

Chivu a fost notat cu 6,5 pentru modul în care a gestionat partida de astăzi.

"Echipa sa domină, dar îi lipsește luciditatea, iar când De Gea se opune o dată, de două sau de trei ori, riscă să se încăpățâneze în situații care îi convin Fiorentinei. Unul dintre jucătorii săi de clasă întoarce soarta partidei pe final, dar este imposibil de ignorat faptul că meciul s-a jucat într-o singură direcție, din primul până în minutul 100", au scris italienii despre Chivu și echipa sa.

Drăgușin, integralist contra lui Inter, a primit nota 6. Italienii au remarcat că sunt "semne că adevăratul Drăgușin începe să se vadă. Face un cuplu tenace cu Pongracic, limitând considerabil potențialul ofensiv al Interului. A avut mult mai multe dificultăți după pauză".

Chivu și Drăgușin, adversari în Inter - Fiorentina

Foto: Getty Images

  • Cristi chivu inter fiorentina 4

Inter a revenit dramatic pe primul loc în Serie A. Drăgușin, la retrogradare!

Datorită acestei victorii, Inter revine pe primul loc în Serie A, cu 22 de puncte în 8 etape, la egalitate cu Lazio, dar cu un golaveraj superior. De partea cealaltă, Fiorentina rămâne pe loc retrogradabil, 18, cu doar 4 puncte.

Pentru Inter urmează meciul de pe terenul celor de la Venezia, miercuri, de la 19:30, în Serie A, în timp ce Fiorentina va primi vizita Atalantei, joi, de la 21:45.

Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!