Chivu nu se joacă! Ce obiectiv are Inter la Mondialului Cluburilor

Inter s-a calificat în optimi la Campionatul Mondial al Cluburilor, iar antrenorul român Cristi Chivu (44 de ani) spune că italienii vr să câștige trofeul.

"Nerazzurrii" vor da piept cu Fluminense în optimi, pe 30 iunie, în direct la VOYO și pe PRO TV. Inter și-a asigurat calificarea în fazele eliminatorii după victoria cu River Plate, scor 2-0.

Chivu nu se joacă! Ce obiectiv are Inter la Mondialului Cluburilor

Chivu a vorbit despre starea de spirit a jucătorilor de la Inter, având în vedere că tocmai au încheiat un sezon foarte lung și jucătorii practic nu au avut timp pentru vacanță.

"Suntem deja în cantonament de 14 zile, iar băieții răspund foarte bine la indicațiile mele, cu mult caracter. Dacă am ajuns până aici (n.r faza optimilor), vrem să încercăm să mergem până la capăt.

Meritul e al lor, au îmbrățișat noua metodologie pe care încearcă să o implementeze stafful meu. Colegii mei încearcă mereu să adauge elemente noi, spiritul grupului arată excelent", a declarat Chivu, citat de Gazzetta dello Sport.

Antrenorul român a preluat-o pe Inter în această vară, după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare. Chivu a semnat un contract valabil până în 30 iunie 2027 cu gruparea de pe "Giuseppe Meazza".

S-a lăsat cu scandal la finalul meciului Inter - River Plate

Cele două echipe și-au dat întâlnire la Seattle în etapa #3 din faza grupelor de la Campionatul Mondial al cluburilor, turneu final organizat pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.

La capătul celor 90 de minute, Inter s-a impus cu 2-0 și s-a calificat în optimile competiției, câștigând Grupa E cu șapte puncte.

Imediat după ce s-au încheiat cele șase minute suplimentare, iar ”centralul” a fluierat finalul meciului, Acuna s-a dus glonț la Dumfries după mai multe dispute pe teren.

Cristi Chivu a sprintat de la banca lui Inter până aproape de colțul terenului și s-a pus în fața lui Acuna, oprindu-l pe fotbalistul argentinian.

Dumfries, alături de alți colegi de la Inter, a fugit la vestiare, în timp ce Acuna a fost placat ca la rugby de jucătorii lui River Plate, ca să nu izbucnească un scandal și mai mare.