Italienii au reacționat imediat după ce Chivu a calificat-o pe Inter în optimile Mondialului Cluburilor

Italienii au reacționat imediat după ce Chivu a calificat-o pe Inter în optimile Mondialului Cluburilor Fotbal extern

Inter a câștigat meciul cu River Plate, scor 2-0, și va juca în optimile turneului găzduit de Statele Unite ale Americii.

Cele două echipe și-au dat întâlnire la Seattle în etapa #3 din faza grupelor de la Campionatul Mondial al cluburilor, turneu final organizat pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.

La capătul celor 90 de minute, Inter s-a impus cu 2-0 și s-a calificat în optimile competiției, câștigând Grupa E cu șapte puncte.

Monterrey a încheiat pe locul secund cu cinci puncte, în timp ce River Plate, cu patru puncte, a fost eliminată, la fel ca Urawa, doar că japonezii nu au înregistrat niciun punct.

Italienii au reacționat imediat după ce Chivu a calificat-o pe Inter în optimile Mondialului Cluburilor

În optimile de finală, Inter Milano o va întâlni pe Fluminense. Presa din Italia a consemnat rezultatul obținut de ”nerazzurri”, care sunt dirijați de românul Cristi Chivu de la începutul lunii iunie.

Gazzetta dello Sport: Se termină aici! Inter câștigă și ajunge în optimile de finală ca lider de grupă, dar finalul este unul încins! Acuna îl fugărește pe Dumfries, care fuge cu înțelepciune spre vestiare pentru a evita o eliminare inutilă. Toată lumea este pe teren, iar Acuna are, ca de obicei, o ieșire nervoasă.

TuttoMercatoWeb: Inter și-a asigurat locul în optimile turneului, unde va întâlni echipa braziliană Fluminense, după ce a încheiat faza grupelor pe prima poziție, grație victoriei cu 2-0 împotriva lui River Plate, în ultimul meci al grupei.

Explozie de nervi la finalul meciului Inter - River Plate

  • Vlcsnap 2025 06 26 05h59m57s998

Foto: Captură VOYO

Imediat după ce s-au încheiat cele șase minute suplimentare, iar ”centralul” a fluierat finalul meciului, Acuna s-a dus glonț la Dumfries după mai multe dispute pe teren.

Cristi Chivu a sprintat de la banca lui Inter până aproape de colțul terenului și s-a pus în fața lui Acuna, oprindu-l pe fotbalistul argentinian.

Dumfries, alături de alți colegi de la Inter, a fugit la vestiare, în timp ce Acuna a fost placat ca la rugby de jucătorii lui River Plate, ca să nu izbucnească un scandal și mai mare.

Publicitate
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!