„Trebuie să fie duri cu el!” Gerard Pique a comentat situația lui Dani Alves, acuzat de viol și închis: „Ai senzația că nu îl cunoști!”

Gerard Pique Dani Alves Stiri
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Marti 14 Martie 2023, 17:03
Data actualizarii: Marti 14 Martie 2023, 17:04

Dani Alves (39 ani) se află închis de aproape două luni, fiind acuzat de viol. 

Fotbalistul brazilian este acuzat că ar fi violat o tânără într-o discotecă din Barcelona, pe 30 decembrie. Dani Alves a fost arestat și i s-a refuzat eliberarea pe cauțiune din cauză că și-a schimbat versiunile declarațiilor de prea multe ori, existând probe care să susțină acuzațiile victimei. 

Gerard Pique, cel care a fost coechipier cu Dani Alves în întreaga perioadă petrecută de brazilian la FC Barcelona, a acordat recent un interviu, iar acolo a vorbit despre situația lui Alves. Fostul fundaș, retras din activitate în luna noiembrie, a avut o reacție tranșantă comentând cazul fostului său coleg. 

Ce a spus Pique despre cazul lui Dani Alves 

„Este un caz complicat, îl cunosc și îl apreciez. În orice caz, pentru colegii lui este extrem de nasol. Vreau ca justiția să își facă treaba. Până nu mi se spune ce a făcut, trebuie să așteptăm. 

Ușor e să spunem că e vinovat, vreau să aștept să văd verdictul judecătorului și ce spune trebuie să respectăm. Și să ajutăm victima în acest proces. Este foarte complicat. Când a apărut știrea...și ca fost coechipier, senzația este că nu îl cunoști...rămâi șocat pentru că spui: 'am împărțit totul'. Vezi asta și nu te-ai gândi la așa ceva. 

Nu te aștepți, e de rahat..sincer. Dacă s-a întâmplat trebuie să fie duri cu el și cu totul. Eu aș fi chiar mai dur decât e deja legea. Sunt împotriva oamenilor care fac parte din mișcarea da e da sau nu. Trebuie să ne respectăm bărbați și femei, sper să trăim într-o lume în care nu se întâmplă asta. Ar fi inflexibil și dur dacă se întâmplă asta, care pare că s-a întâmplat”, a declarat Pique citat de Marca

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!