Jurnaliștii polonezi au disecat impactul măsurii asupra cluburilor din România, punând accent pe restricțiile dure impuse transferurilor de jucători străini și pe amenzile uriașe.

Presa din Polonia a reacționat după ce Camera Deputaților a adoptat legea care impune o pondere de minimum 40% a sportivilor români în competițiile naționale, începând cu sezonul 2026-2027. Sub titlul „O țară din Uniunea Europeană limitează posibilitatea angajării străinilor”, publicația poloneză a subliniat severitatea sancțiunilor pentru cluburile care vor încerca să ocolească regulamentul.

Polonezii au notat că România, la inițiativa partidului AUR și cu sprijinul coaliției de guvernare, schimbă radical paradigma. Aceștia au evidențiat că nerespectarea pragului de 40% va atrage după sine penalități financiare care pot ajunge până la 200.000 de euro, o sumă considerabilă pentru bugetele multor echipe din estul Europei.

"Inițiatorii legii au indicat că noile reglementări vizează protejarea tinerelor talente românești de concurența străină", au notat cei de la Dziennik.pl.

„Aripi tăiate” din cauza străinilor obscuri

Jurnaliștii străini au remarcat și justificările aduse de parlamentarii români pentru această măsură protecționistă. "Nu vreau ca aripile copiilor care vor să facă sport să fie tăiate din cauza unor jucători străini puțin cunoscuți, a agenților lor și, poate, a unei zone gri financiare", a spus parlamentarul citat de presa din Polonia.

Pe lângă aspectele legislative, polonezii l-au adus în discuție și pe patronul campioanei FCSB. Gigi Becali a fost prezentat drept un susținător vocal al noilor reglementări: "Becali, care este un naționalist declarat și a stat anterior în parlament (...) a anunțat că acum va acorda mai multă atenție jucătorilor tineri români".

În încheierea analizei, presa din Polonia a amintit că FRF a primit cu satisfacție noile reglementări, în timp ce actuala regulă „5+6” din Superligă urmează să fie înlocuită de cadrul legislativ mult mai strict care va intra în vigoare peste doi ani.