OFICIAL Becali, Șucu și Rotaru răsuflă ușurați: decizia lui Nicușor Dan îi scutește de un pericol imens

Becali, Șucu și Rotaru răsuflă ușurați: decizia lui Nicușor Dan îi scutește de un pericol imens Sporturi

Președintele României a reacționat, așa cum era de așteptat, după ce Parlamentul României a aprobat o lege discriminatorie.

„Legea Novak“, care a pus sportul românesc pe jar, începe să ajungă unde ar fi trebuit să sfârșească de la bun început: în coșul de gunoi al proiectelor legislative!

Sport.ro a explicat aici, pe larg, ce riscă România, dacă această lege, trecută de Parlament și ajunsă pe masa președintelui, va fi promulgată. Din fericire, pericolul a fost sesizat de Nicușor Dan. Potrivit Agerpres, acesta a contestat la Curtea Constituţională proiectul de lege care introduce o cotă minimă de 40% sportivi români în echipele participante la competiţiile sportive naţionale. Demersul șefului statului a fost salutat imediat de deputatul PNL, Ionuț Stroe. 

Fostul ministru al Sporturilor a amintit că el a iniţiat o petiţie împotriva acestui act normativ, pe care a trimis-o şefului statului.

Salut demersul preşedintelui Nicuşor Dan şi consider că intervenţia Curţii Constituţionale este esenţială pentru a reaşeza această discuţie pe termeni legali, nu pe situaţii emoţionale şi, din punctul meu de vedere, este un gest de responsabilitate constituţională, este un gest care, dincolo de sloganuri şi emoţie generată artificial în plan public de fel de fel de mesaje patriotiste, spun ei, practic ne obligă să ne raportăm încă o dată la Constituţie, ne obligă să ne raportăm la drepturile fundamentale ale omului şi, bineînţeles, la drepturile şi obligaţiile României în raport cu instituţiile europene“, a afirmat Stroe, la Parlament.

El a subliniat că i-a solicitat preşedintelui Nicuşor Dan, prin iniţierea unei petiţii, să nu promulge legea.

De altfel, ştiţi foarte bine ca iniţiator am cerut prin acea petiţie adresată preşedintelui Nicuşor Dan în mod explicit repararea acestei situaţii. Două opţiuni existau la vremea respectivă la îndemâna preşedintelui. A folosit-o, din punctul meu de vedere, pe cea corectă, adică atacarea proiectului legislativ la Curtea Constituţională“, a explicat Stroe (foto, jos).

O lege discriminatorie

Potrivit acestuia, criticile asupra actului normativ vizează probleme de fond, cum ar fi dreptul la muncă, pe care orice cetăţean îl are în Uniunea Europeană, afectarea libertăţii economice şi sportive a cluburilor sportive din România, precum şi a valorii şi competitivităţii echipelor româneşti.

Principiul egalităţii este încă un aspect foarte important legat de constituţionalitate pentru că legea induce o discriminare evidentă. Înţeleg că termenul pentru judecată este 4 februarie şi, în mod evident, avem toate motivele să fim optimişti că această lege va fi reparată“, a adăugat Ionuţ Stroe.

El a susţinut că, cel mai probabil, legea va fi declarată neconstituţională de către CCR şi se va întoarce în Parlament, iar singura variantă este eliminarea ei.

Probabil, urmarea acestei sesizări la Curtea Constituţională, în condiţiile în care foarte probabil Curtea va declara neconstituţională această lege, ea, probabil, se va întoarce în Parlamentul României. Din punctul meu de vedere, indiferent de cum ai modifica textul acestui proiect de lege, dacă păstrezi acel prag, problema de condiţionalitate există. Aşa încât, din punctul meu de vedere, Parlamentul n-are nimic altceva de făcut decât pur şi simplu să elimine această lege“, a mai explicat Stroe.

Istoricul unei anomalii

Pe 19 noiembrie, Camera Deputaţilor a adoptat, ca for decizional, cu 239 de voturi "pentru", opt "împotrivă" şi 33 de abţineri, proiectul de modificare şi completare a Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, care prevede că ponderea de participare a sportivilor de performanţă români la competiţiile sportive naţionale oficiale să nu fie mai mică de 40% din totalul de sportivi participanţi, pentru fiecare echipă, în caz contrar fiind aplicate şi sancţiuni contravenţionale.

În data de 5 decembrie, Ionuţ Stroe a anunţat că a transmis preşedintelui Nicuşor Dan petiţia semnată de reprezentanţi ai celor mai importante cluburi sportive din ţară împotriva acestei legi.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!