FOTO Robert Glință, pe 5 în lume! Românul a fost aproape de medalie la 50 m spate, într-o finală surprinzătoare a Mondialului. Americanul Ress a încheiat primul dar a fost descalificat

robert glinta Campionatele Mondiale de natatie de la Budapesta robert glinta - 50 m spate Sporturi
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 25 Iunie 2022, 18:45
Data actualizarii: Sambata 25 Iunie 2022, 22:40

Robert Glință (25 ani) a încheiat pe 5 finala de la 50 m spate, sâmbătă seara, la Mondialul de la Budapesta, cu timpul de 24,57.

  • România a încheiat concursul de înot al Mondialului de la Budapesta cu două medalii: aur prin David Popovici. 
  • Robert Glință a avut două prezențe în finale: locul 5 la 50 m spate și locul 8 la 100 m spate.

UPDATE 22:30 Deși inițial încheiase pe locul 4 finala de la 50 m spate, Robert Glință (25 de ani) a căzut pe poziția a cincea după o decizie luată la peste două ore de la terminarea cursei. 

Descalificat inițial, americanul Justin Ress a făcut contestație și oficialii i-au dat câștig de cauză! I-au dat medalia de aur, iar colegul său, Hunter Armstrong a picat pe doi. În consecință, și Glință a mai retrogradat un loc. Chiar și așa, sportivul de la Dinamo rămâne cu un rezultat mare, locul 5 la 50 m spate. 

Robert Glință, pe 5 în finala de la 50 m spate

România a demonstrat din nou că se află pe creasta valului la nivel mondial în înotul masculin. După rezultatele excepționale realizate de David Popovici (17 ani), aur la 100 m liber și 200 m liber, a venit rândul lui Robert Glință să obțină încă un rezultat mare pentru România. 

Justin Ress, descalificat

Sportivul de la CS Dinamo a avut o evoluție excelentă în Duna Arena. A pornit pe culoarul al șaptelea, nu s-a aflat ca reacție la start între primii trei, însă a tras incredibil după 20 de metri. A recuperat cu resurse nebănuite și a atins plăcuța al cincilea. Inițial, după primele rezultate oficiale, piteșteanul în vârstă de 25 de ani se afla pe locul al cincilea, însă imediat arbitrii din modernul bazin cu 10.000 de locuri au solicitat arbitraj video. Deși medaliatul cu aur se afla deja în zona de interviuri, toată asistența a amuțit! 

Americanul Justin Ress blocase cronometrul cu cel mai bun timp, însă în urma analizei oficialilor FINA a reieșit că Ress nu ar fi câștigat corect. Primele ipoteze au fost fie că ar fi furat startul, fie că ar fi avut greșeli în stilul de a înota procedeul spate, însă în cele din urmă s-a ajuns la concluzia că sportivul american era complet scufundat în momentul în care a atins plăcuța de finiș.

 

CLASAMENT FINAL 

1. Hunter ARMSTRONG (SUA) 24,14

2. Ksawery MASYUK (Polonia) 24,49 

3. Thomas CECCON (Italia) 24,51

4. Apostolos CHRISTOU (Grecia) 24,57

4. Robert GLINȚĂ (România) 24,57

6. Ole BRAUNSCHWEIG (Germania) 24,66

7. Isac COOPER (Australia) 24,76

DSQ Justin RESS (SUA)

UPDATE 19:00 Robert Glință va înota pe culoarul al șaptelea în finala de la 50 m spate. A început prezentarea finaliștilor. Robert Glință a intrat în Duna Arena așa cum o face mereu, cu un zâmbet optimist. Piteșteșteanul de la CS Dinamo e cel mai valoros exponent al procedeului spate din România ultimului deceniu. 

Înotătorul român și-a asigurat prezența în finala probei 50 de metri spate, după ce a încheiat pe locul patru în cea de-a doua semifinală, având un timp de 24,54 secunde. Glință a avut al șaselea timp din semifinale, astfel că se poate lupta pentru o medalie. 

În semifinala lui Glință, cursa a fost câștigată de americanul Justin Ress, ce a avut un timp de 24,14. În prima semifinală, tot un american a încheiat primul, Hunter Armstrong, care a scos timpul de 24,16 secunde. 

Robert Glință, încă o finală la Campionatele Mondiale de natație

Românul are șansa să câștige o medalie la Mondialele de natație, finala disputându-se de la 19:02, în deschiderea sesiunii de seară de la Budapesta. Glință a participat și în finală la 100 m spate, însă a încheiat pe locul al optulea. Înotătorul în vârstă de 25 de ani a terminat finala din capitala Ungariei cu timpul de 53,63, într-o cursă în care italianul Thomas Ceccon a triumfat cu un nou record mondial al probei, 51,60. 

Medalia de argint a fost cucerită de americanul Ryan Murphy (51,97), în timp ce pe locul al treilea al podiumului s-a situat Hunter Armstrong (SUA, 51,98). 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!