Pilotul spaniol Marc Marquez (Ducati) şi-a asigurat al şaptelea titlu mondial la MotoGP, terminând duminică pe locul doi în Marele Premiu al Japoniei, a 17-a etapa din cele 22 ale Campionatului mondial 2025, câştigat de coechipierul său, italianul Francesco Bagnaia, pe circuitul Motegi, scrie AFP.

Catalanul în vârstă de 32 de ani i se alătură astfel legendei italiene Valentino Rossi, fostul său mare rival, cu şapte titluri la clasa-regină a motociclismului viteză şi se apropie de recordul deţinut de un alt italian, Giacomo Agostini, care a câştigat opt titluri. În total însă, Marquez are nouă titluri mondiale, inclusiv titlul la 125cc în 2010 şi titlul la Moto2 în 2012.

Plecat în cursă din linia 1, poziţia a 3-a, Marc Marquez a reuşit să încheie pe locul secund, asigurându-şi astfel punctele necesare în clasamentul general care i-au securizat practic locul 1 la finalul sezonului competiţional.

Italianul Bagnaia, plecat din pole position, a dominat întrecerea, după ce sâmbătă a câştigat şi proba de sprint premergătoare Marelui Premiu. Pe locul trei s-a situat un alt spaniol, Joan Mir (Honda).

Clasamentul Marelui Premiu al Japoniei la MotoGP:

1. Francesco Bagnaia (Italia/Ducati) 42:09.312

2. Marc Marquez (Spania/Ducati) +4.196

3. Joan Mir (Spania/Honda) +6.858

4. Marco Bezzecchi (Italia/Aprilia) +10.128

5. Franco Morbidelli (Italia/Ducati-VR46) +10.421

6. Alex Marquez (Spania/Ducati-Gresini) +14.544

7. Raul Fernandez (Spania/Aprilia-Trackhouse) +17.588

8. Fabio Quartararo (Franţa/Yamaha) +21.160

9. Johann Zarco (Franţa/Honda-LCR) +21.733

10. Fermin Aldeguer (Spania/Ducati-Gresini) +23.107

11. Enea Bastianini (Italia/KTM-Tech3) +23.616

12. Brad Binder (Africa de Sud/KTM) +23.882

13. Fabio Di Giannantonio (Italia/Ducati-VR46) +29.359

14. Miguel Oliveira (Portugalia/Yamaha-Pramac) +30.788

15. Somkiat Chantra (Thailanda/Honda-LCR) +30.990

16. Maverick Vinales (Spania/KTM-Tech3) +31.712

17. Pedro Acosta (Spania/KTM) +34.157

18. Alex Rins (Spania/Yamaha) +34.792

Au abandonat: Luca Marini (Italia/Honda) probleme mecanice în turul 2, Takaaki Nakagami (Japonia/Team HRC) cădere în turul 18, Jack Miller (Australia/Yamaha-Pramac) probleme mecanice în turul 21.

Clasamentul Campionatului mondial (după 17 din 22 de etape):

1. Marc Marquez (Spania/Ducati) 541 pct - campion

2. Alex Marquez (Spania/Ducati-Gresini) 340

3. Francesco Bagnaia (Italia/Ducati) 274

4. Marco Bezzecchi (Italia/Aprilia) 242

5. Franco Morbidelli (Italia/Ducati-VR46) 196

6. Pedro Acosta (Spania/KTM) 195

7. Fabio Di Giannantonio (Italia/Ducati-VR46) 182

8. Fabio Quartararo (Franţa/Yamaha) 149

9. Fermin Aldeguer (Spania/Ducati-Gresini) 147

10. Johann Zarco (Franţa/Honda-LCR) 124

11. Brad Binder (Africa de Sud/KTM) 105

12. Luca Marini (Italia/Honda) 97

13. Raul Fernandez (Spania/Aprilia-Trackhouse) 95

14. Enea Bastianini (Italia/KTM-Tech3) 89

15. Joan Mir (Spania/Honda) 72

16. Maverick Vinales (Spania/KTM-Tech3) 72

17. Ai Ogura (Japonia/Aprilia-Trackhouse) 70

18. Jack Miller (Australia/Yamaha-Pramac) 58

19. Alex Rins (Spania/Yamaha) 45

20. Jorge Martin (Spania/Aprilia) 34

21. Miguel Oliveira (Portugalia/Yamaha-Pramac) 26

22. Pol Espargaro (Spania/KTM-Tech3) 16

23. Takaaki Nakagami (Japonia/Team HRC) 10

24. Lorenzo Savadori (Italia/Aprilia) 8

25. Augusto Fernandez (Spania/Yamaha-Pramac) 8

26. Somkiat Chantra (Thailanda/Honda-LCR) 3

27. Aleix Espargaro (Spania/Team HRC) 0