Kenyanul Eliud Kipchoge a scris istorie în Germania! A stabilit un nou record mondial la maratonul din Berlin

Eliud Kipchoge maraton Sporturi
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 25 Septembrie 2022, 14:22
Data actualizarii: Duminica 25 Septembrie 2022, 14:27

Kenyanul Eliud Kipchoge, campion olimpic, a câştigat, duminică, maratonul de la Berlin, stabilind un nou record mondial, fiind cronometrat în 2h01:09.

Precedentul record, de 2h01:39, îi aparţinea tot lui Kipchoge şi fusese stabilit în urmă cu patru ani şi tot la Berlin, fiind pentru a patra oară când kenyanul câştigă trofeul în capitala Germaniei.

Kipchoge este campion olimpic la Rio de Janeiro în 2016, şi Tokyo, în 2021.

El mai are în palmares o medalie olimpică de bronz la 5.000 m obţinută la JO de la Atena (2004) şi alta de argint pe aceeaşi distanţă, cucerită la Olimpiada din 2008 de la Beijing, unde cursa feminină de maraton s-a încheiat cu victoria româncei Constantina Diţă.

Kipchoge, o legendă a maratonului

Alergătorul kenyan a câştigat 14 dintre cele 16 curse de maraton la care a luat parte pe parcursul carierei sale, inclusiv cele două succese olimpice şi nouă titluri majore.

În întrecerea feminină de duminică de la Berlin, titlul i-a revenit etiopiencei Tigist Assefa, cronometrată în 2h15:37, urmată de kenyanca Rosemary Wanjiru (2h18:00) şi de o altă etiopiancă, Tigist Abayechew (2h18:03).

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!