Weekendul recent încheiat a marcat în Italia cea de a doua etapă a campionatului de Formula 4, odată cu cursa de la Vallelunga.

Adolescentul român, David Cosma Cristofor, a debutat cu un rezultat excelent în calificări, reușind un pole position pentru ziua de vineri! Rezultatul este cu atât mai impresionant cu cât românul a bifat al doilea astfel de rezultat după ce sezonul trecut reușise același lucru tot pe pista de lângă Roma.

După Chivu, un alt român luptă la titlu în Italia: David Cosma Cristofor

Prestația din start de etapă avea să fie dublată de o altă premieră de excepție pentru pilotul bucureștean. David a încheiat cele 3 curse apoi pe podium în fiecare din ele adunând astfel puncte prețioase la clasamentul general unde în acest moment este pe podium la luptă pentru marele trofeu. “Mă bucură mult rezultatul din startul etapei cât și celelalte 3 podiumuri. E clar că pentru mine în acest sezon cel mai important e să mă lupt la titlu”, a explicat David, care la Vallelunga a fost cel mai bine clasat pilot al echipei sale Prema. 

Ochit de Giancarlo Fisichella

Forma cât și rezultatele i-au atras atenția chiar și fostului pilot de Formula 1, Giancarlo Fisichella, care a promis că va urmări îndeaproape și etapele următoare în care va rula David pentru italienii de la Prema. “Vreau să îl felicit pe David pentru prestația consistentă de pe Vallelunga, îi prevăd un viitor foarte reușit chiar și în acest sezon de F 4 Italia”, a spus Fisichella la finalul cursei.

Fostul pilot Ferrari își dorește mult să îl coopteze pe David în proiectul său de mentorat destinat tinerilor, Pro Racing Motorsport din Roma. Fisichella coordonează o serie întreagă de piloți atât băieți cât și fete, din F 3 și F 4.