Partida Real Madrid - Barcelona, din runda a 10-a de La Liga, va avea loc duminică, de la ora 17:15 și va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe site-ul Sport.ro și pe pagina de Facebook Sport.ro.
Yamal, o nouă fotografie care va stârni discuții! Ce a postat starul Barcelonei înainte de El Clasico
La Liga
Lamine Yamal este unul dintre starurile acestui El Clasico.
Catalanii vor avea absențe importante în duelul de pe „Santiago Bernabeu”, dar Lamine Yamal este pregătit să joace în marele derby.
Un nou mesaj controversat al lui Yamal! Poza postată de fotbalistul de 18 ani
Lamine Yamal i-a provocat pe „Los Blancos” în urma ultimelor declarații care pot fi citite AICI, iar puștiul Barcelonei continuă să transmită semnale înainte de El Clasico.
Spaniolul a postat pe contul său oficial de Instagram un mesaj motivațional înaintea duelului cu Real Madrid.
„Jucătorul care vine din cartier nu concurează pentru faimă, ci pentru viitor. Nu joacă pentru lumina reflectoarelor, joacă pentru a nu se mai întoarce niciodată. Adevărata presiune nu este pe stadion, ci în ochii celor care nu au încetat niciodată să creadă. Și când marchează, nu sărbătorește pentru el însuși, ci sărbătorește pentru că acel gol poate schimba ceva pentru el, pentru oamenii lui și pentru cartierul său.
Mi-am lăsat frica în urmă în Parcul Mataro cu mult timp în urmă.”, este textul din filmulețul postat de Yamal.
Mesajul acesta este urmat de o poză de la ultimul „Clasico” jucat pe „Santiago Bernabeu”, încheiat 4-0 în favoarea Barcelonei, de la momentul în care el a marcat golul de 3-0.
Rămâne de văzut dacă Yamal își va trece în cont o nouă reușită în fața „galacticilor” lui Xabi Alonso, dar este cert că puștiul de 18 ani i-a provocat serios pe madrileni înaintea marelui duel.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News