Cu ocazia partidei, Paolo Di Canio, fostul fotbalist trecut pe la Lazio, Juventus și Napoli, a vorbit despre felul în care se prezintă Inter sub comanda lui Cristi Chivu, dar și cu ce este diferit antrenorul român față de Simone Inzaghi.
Paolo Di Canio: ”Cristi Chivu nu se plânge!”
Di Canio este de părere că Juventus va avea un meci dificil împotriva nerazzurrilor pentru că, spre deosebire de întâlnirea precedentă, atunci când ”Bătrâna Doamnă” s-a impus cu 4-3, elevii lui Chivu au înțeles în sfârșit filosofia antrenorului.
”De la acea înfrângere, cu excepția câtorva mici probleme, Inter a înflorit. Echipa a început să asimileze filosofia antrenorului, acele principii care la început păreau ușor de înțeles, dar nu la fel de ușor de aplicat după patru sezoane cu Inzaghi.
Chivu a adus o mentalitate nouă, o căutare mai rapidă a verticalității, un contraatac mai avansat. Apoi le-a cerut mijlocașilor să se schimbe: fără călcâie și artificii, mai multă determinare și decizie. Îmbinate toate acestea, Inter a început să închidă meciurile”, a spus Di Canio, conform Tuttosport.
Di Canio a lăudat atitudinea lui Chivu, care, spre deosebire de ce a făcut predecesorul său, Simone Inzaghi, nu își caută scuze pentru eșecurile echipei.
”Comunicarea, atât externă, cât și internă, este la polul opus.. Inzaghi a preluat-o pe campioana Italiei, Inter. E adevărat că Lukaku și Hakimi au plecat, dar i-a cerut și i-a primit pe Dzeko și Dumfries. Nerazzurrii nu au slăbit în acești ani, au rămas mereu cei mai puternici, dar nu au demonstrat niciodată că sunt cei mai buni.
Marotta, care construise o Juventus câștigătoare, și clubul nerazzurro au făcut o treabă extraordinară în a-i înlocui pe cei plecați. Inzaghi ar fi trebuit să facă exact ca Juventus-ul lui Conte și Allegri, o serie lungă de victorii. Nu spun că trebuia să câștige patru Scudetto din patru, dar măcar trei. În schimb, a repetat mereu, chiar și în al patrulea an, că Inter a pornit la drum cu obiectivul de a termina în primele patru, că bilanțurile financiare s-au îmbunătățit, că au ajuns în două finale de Champions League.
Părea aproape ca și cum Inter ar fi venit din Serie B, dar în realitate Inzaghi moștenise campioana Italiei. Ce face Chivu? Nu se plânge, spune: ‘Băieți, am acumulat atâtea puncte câte merităm, să nu ne uităm înapoi, ci înainte, suntem Inter și suntem destinați să suportăm critici și presiune pentru că trebuie să luptăm ca să ne atingem toate obiectivele’”, a adăugat Di Canio.
Lui Cristi Chivu i se reproșează adesea faptul că Inter nu câștigă împotriva echipelor mai puternice, însă Di Canio crede că antrenorul român are toate calitățile necesare să transforme echipa de pe Giuseppe Meazza într-o forță: ”E adevărat că Interul lui Chivu nu a câștigat cu echipele puternice, însă mai ales în Champions League, Inter-ul lui Inzaghi a jucat defensiv și pe contraatac, câștigând prin forță mentală, așa cum s-a întâmplat împotriva lui Bayern și Barcelona. Chivu este la jumătatea primului său sezon, îi lipsește încă acest pas, să-i acordăm timp. Este un proces: Inter poate să-și impună jocul împotriva anumitor echipe și să o facă bine, dar împotriva altora trebuie să învețe să intre în luptă și să joace mai murdar”.