Federico Valverde (27 de ani) va fi suspendat o etapă în La Liga, deși a încasat cartonașul roșu direct în derby-ul Real Madrid - Atletico 3-2, situație în care numărul minim de runde de penalizare ajunge la două.
Verdict pentru Federico Valverde după Real Madrid - Atletico
Comisia de Disciplină din La Liga a hotărât astfel, chiar dacă că raportul arbitrului Munuera Montero a menționat forța excesivă a intervenției uruguayanului și a transmis că jucătorul nu a avut intenția de a lovi mingea, informează Marca.
Comisia a făcut o excepție în cazul mijlocașul central al „Los Blancos”. Prin urmare, Valverde va rata meciul cu Mallorca de după pauza internațională, de sâmbăta viitoare, pe 4 aprilie.
„Șoimul” se află în prezent alături de echipa națională pentru două amicale, contra Angliei pe Wembley și împotriva Algeriei la Torino. Federico Valverde va reveni la Real Madrid la meciul cu Girona din 10 aprilie.
O hotărâre la mijloc în cazul lui Valverde
Real Madrid a făcut un apel în care a solicitat ca Federico Valverde să nu fie suspendat deloc, considerând eliminarea mijlocașului său complet injustă.
Comisia de Disciplină a venit astfel cu o soluție de mijloc între regulament și dorința madrilenilor.
Spectacol total în Real Madrid - Atletico 3-2
Real Madrid - Atletico, derby din etapa a 29-a din La Liga, s-a terminat cu victoria gazdelor, scor 3-2.
Prima repriză s-a încheiat cu scorul de 0-1, în urma reușitei semnate de Lookman în minutul 33. Real Madrid a dominat prima parte a jocului atât la posesie, cât și la ocazii, însă elevii lui Diego Simeone au fost mai eficienți.
Alvaro Arbeloa a găsit soluția la pauză însă. Vinicius a egalat în minutul 52 din penalty, iar Valverde a speculat trei minute mai târziu o greșeală majoră în defensiva oaspeților (2-1).
Molina a egalat la 2, în minutul 66, cu o torpilă de toată frumusețea din afară careului. Zece minute mai târziu, Vinicius a replicat cu o execuție elegantă de la marginea careului și a stabilit scorul final al partidei.
Suspansul a fost menținut însă până la capăt. Federico Valverde a încasat cartonașul roșu direct pentru fault în minutul 77. Alvarez ar fi putut marca și el un eurogol de 3-3, în minutul 81, însă de data aceasta Lunin a fost salvat de bară.
În urma rezultatului înregistrat în derby-ul Madridului, primele patru poziții din La Liga arată astfel: Barcelona - 73 de puncte, Real Madrid - 69, Villarreal - 58 și Ateltico - 57.