Rodrygo (24 de ani) își dorește să plece de la Real Madrid la una dintre formațiile importante din Premier League interesate de serviciile sale.
Rodrygo vrea să plece de la Real Madrid, dar clubul nu cedează
Starul brazilian are nevoie de mai multe minute de joc pentru a fi sigur că va fi convocat de Carlo Ancelotti la Campionatul Mondial din 2026, organizat de SUA, Canada și Mexic.
Arsenal, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Chelsea și Tottenham urmăresc cu interes situația jucătorului de bandă al madrilenilor, informează Transfer News Live, citând Team Talk.
Transferul lui Rodrygo nu va fi însă unul ușor. Real Madrid insistă ca brazilianul să rămână pe Santiago Bernabeu, iar o plecare din ianuarie ar implica un cost pentru orice club în jur de 80 de milioane de euro.
Real Madrid nu renunță la Rodrygo
Conducerea madrilenilor continuă să aibă încredere că Rodrygo își poate reveni la forma care l-a consacrat, în ciuda perioadei extrem de slabe prin care trece.
El a ajuns la 31 de meciuri consecutive fără gol, cea mai lungă serie din istoria clubului pentru un fotbalist cu profilul său ofensiv. Rodrygo a insistat ca Xabi Alonso să îl utilizeze ca extremă stânga, deși până în sezonul curent a evoluat pentru madrileni în flancul drept.
Contractul lui Rodrygo cu Real Madrid este valabil până pe 30.06.2028. În stagiunea curentă are doar 3 pase de gol în 19 apariții oficiale, însă în ultimii ani s-a numărat printre cei mai importanți fotbaliști în realizarea performanțelor clubului, inclusiv cucerirea a două Champions League (2022 și 2024).
- 286 de meciuri, 68 de goluri și 53 de pase de gol a strâns Rodrygo la Real Madrid.
- 80 de milioane de euro este cota sa de piață, conform Transfermarkt.