Rodri a bătut palma cu Real Madrid, dar două cluburi vor să deturneze transferul: ”Manchester City a fost contactată”

Rodri a bătut palma cu Real Madrid, dar două cluburi vor să deturneze transferul: ”Manchester City a fost contactată” La Liga

Campion mondial cu Spania, Rodri poate pleca de la Manchester City în această vară.

Presa din străinătatea a tot scris în ultimul timp că Real Madrid îl curtează pe Rodri, care mai are contract cu Manchester City până la finalul sezonului 2026/27. 

Rodri a bătut palma cu Real Madrid, dar două cluburi vor să deturneze transferul: ”Manchester City a fost contactată”

Jurnalistul Fabrice Hawkins a scris pe rețelele sociale că Rodri și Real Madrid au ajuns la un acord. În același timp, două cluburi vor însă să deturneze mutarea galacticilor.

E vorba despre FC Barcelona și PSG. Catalanilor le-ar plăcea să aibă un jucător precum Rodri în lot, scrie sursa menționată, în timp ce parizienii au contactat-o deja pe Manchester City.

Totuși, Real Madrid pare să se afle în pole-position pentru transferul lui Rodri. Rămâne acum de văzut și cât va costa mijlocașul, care în urmă cu doi ani a câștigat trofeul individual mult râvnit: Balonul de Aur.

Cotat la 55 de milioane de euro de site-urile de specialitate, Rodri mai are contract cu Manchester City până în 2027. Ultima dată când și-a prelungit înțelegerea cu ”cetățenii” a fost în vara lui 2022.

Rodri la Real Madrid, o adevărată lovitură pentru spanioli

Spaniolul Rodri a mai jucat în Madrid, dar la Atletico, rivala grupării de pe ”Bernabeu”. La Atletico și-a făcut și junioratul în perioada 2007-2013, apoi a plecat la Villarreal.

În 2018, Atletico l-a cumpărat de la Villarreal pentru 20 de milioane de euro, moment în care site-urile de specialitate îl estimau la 25 de milioane. Un an mai târziu a ajuns la Manchester City.

Publicitate
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!