Catalanii vor juca în deplasare cu Atletico Madrid, joi, 12 februarie, de la ora 22:00, însă nu se vor putea baza pe Marcus Rashford.

Atacantul englez, împrumutat de la Manchester United, a suferit o lovitură la genunchiul stâng în victoria din La Liga cu Mallorca. 

După meci, Rashford a acuzat dureri, iar investigațiile medicale au confirmat că nu este apt pentru duelul din capitala Spaniei.

OUT! Rashford s-a „rupt” și ratează duelul u Atletico

Clubul a emis un comunicat oficial în care a anunțat absența jucătorului: „Marcus Rashford are dureri la genunchiul stâng după lovitura primită în meciul cu Mallorca. Va rata partida din Copa del Rey cu Atletico Madrid”. 

Absența lui Rashford reprezintă o problemă serioasă pentru ofensiva blaugrana. Englezul s-a impus rapid ca titular în banda stângă și în actuala stagiune a bifat 34 de meciuri în toate competițiile pentru Barcelona, a marcat 10 goluri și a oferit 13 pase decisive.