Clubul blanco a anunțat oficial despărțirea de tehnicianul în vârstă de 44 de ani, instalat la 1 iunie 2026, decizia venind la mai puțin de 24 de ore după eșecul din finala Supercupei Spaniei, 2-3 cu Barcelona.

Fostul mijlocaș al „Galacticilor” a condus echipa în 34 de meciuri, bilanțul fiind unul solid, cu 24 de victorii, patru remize și șase înfrângeri. 

Mai mult, înaintea finalei pierdute, Real Madrid venea după cinci succese consecutive. În LaLiga, madrilenii ocupă locul 2, la patru puncte în spatele Barcelonei.

Khabib Nurmagomedov îi ia apărarea lui Xabi Alonso 

Cu toate acestea, conducerea clubului a decis schimbarea. Xabi Alonso a fost înlocuit de Alvaro Arbeloa, o altă fostă legendă a lui Real.

Decizia a provocat reacții puternice, inclusiv din afara fotbalului. Khabib Nurmagomedov, fost campion UFC, a criticat dur demiterea antrenorului basc. Rusul a transmis un mesaj fără menajamente, într-o postare pe Instagram.

„Indiferent că e vorba de sală sau de teren, antrenorul este responsabil. Dar dacă ai jucători care nu îți respectă cerințele, atunci problema nu e la antrenor. Alonso este unul dintre cei mai buni trei antrenori din lume în acest moment. Dacă Real nu funcționează cu el, trebuie schimbați jucătorii, nu antrenorul. Sunt niște copii răsfățați. Anul trecut îl implorau, acum l-au dat afară. Xabi, tu ești cel mai bun”, a transmis Khabib.

Pentru Real Madrid urmează deplasarea din Cupa Regelui, la Albacete, pe 14 ianuarie, iar trei zile mai târziu meciul de campionat cu Levante.