Cei doi au costat 40 de milioane de euro, dar vor să plece gratis

Ivorianul Jeremie Boga (29 de ani) și nigerianul Terem Moffi (29 de ani) au solicitat oficial rezilierea contractelor lor cu OGC Nice. Cei doi vor să obțină dezlegarea gratuită, motivând că clubul de pe Coasta de Azur nu a reușit să le protejeze integritatea fizică pe proprietatea sa și că nu a făcut demersuri pentru ca vinovații să fie aduși în fața justiției.

Boga a fost transferat de la Atalanta pentru 17.5 milioane de euro, în iulie 2023, și mai are contract până în iulie 2027. Aducerea lui Moffi a costat-o pe Nice 22.5 milioane de euro, în iulie 2023, și contractul său e valabil tot până în vara viitorare. 

Nice nu are un sezon foarte bun, ocupând locul al 14-lea în Ligue 1 și ocupă ultimul loc în faza ligii din Europa League cu înfrângeri pe linie (1-2 cu Roma / 1-2 cu Fenerbahce / 1-2 cu Celta Vigo / 1-3 cu Freiburg / 0-3 cu FC Porto / 0-1 cu Braga), dar s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Franței, după ce a trecut de FC Nantes (1-1 / 5-3 d.l.d.). Clubul este deținut de compania Ineos a miliardarului englez Jim Ratcliffe

Boga și Moffi au fost agresați de proprii fani

Pe 30 noiembrie 2025, cei doi jucători au fost agresați de ultrași, după înfrângerea cu Lorient (1-3). Sosirea autocarului echipei la baza de pregătire, unde jucătorii își lăsaseră mașinile, a fost întâmpinată de 400 de fani furioși, care au copleșit puținii agenți de securitate. Până la sosirea poliției, doi lideri ai ultrașilor au urcat în autocar și le-au reproșat pe un ton aspru și cu insulte lipsa de implicare și de atașament față de club. 

Ulterior, băgând de seamă că fotbaliștii sunt în continuare detașați în fața valului de critici, un grup i-a luat în primire pe Jeremie Boga și Terem Moffi, cărora le-au aplicat un tratament cu pumni, picioare, înjurături, scuipături și insulte rasiste. 

Ultrașii l-au acuzat pe Boga că le-ar fi oferit bilete prietenilor din Marsilia, la meciul pierdut acasă cu rivala Olympique Marseille (1-5), în timp ce lui Moffi i se reproșează că a râs și a glumit cu fostul președinte Loic Fery, imediat după înfrângerea cu Lorient, un gest considerat lipsit de respect. 

Meffi a ieșit cel mai șifonat din acest incident, el fiind tratat la spital și primind din partea medicilor șapte zile de repaus la pat pentru recuperare, în timp ce Boga a fost scăpat mai repede de portarul Yehvann Diouf din mâinile agresorilor și a primit interdicția de a face efort fizic timp de cinci zile. Directorul sportiv Florian Maurice a fost și el agresat de suporterii furioși. 

Foto - Getty Images