Celta Vigo a obținut primul succes după trei înfrângeri consecutive în campionatul Spaniei și alte două în sferturile Europa League contra lui Freiburg.
Ionuț Radu, integralist în victoria echipei sale
Radu a fost foarte aproape să mențină poarta intactă. Golul de 2-1 din minutul 82 a fost marcat de către Andre Silva din penalty, portarul român ghicind colțul. Șutul a fost însă bine plasat.
În total, Ionuț Radu(28 de ani) a avut trei parade, dintre care două au fost la șuturi din interiorul careului propriu.
Jocul de picior al portarului naționalei României nu a funcționat foarte bine. Radu a avut un procentaj al paselor corecte de doar 50% (20 din 40), cele mai mari probleme avându-le la degajări.
Nota portarului naționalei României
Pentru evoluția sa generală, portalul SofaScore i-a acordat internaționalului român nota 6.9, puțin sub media generală a echipei sale de 6.93.
În urma victoriei, Celta Vigo a ajuns la 47 de puncte în La Liga, pe locul 6 care asigură prezența în preliminariile Conference League.
Poziția a cincea ce duce în faza principală din Europa League este ocupată de Betis cu 50 de puncte și un meci de disputat.















