Barcelona „pune la bătaie” un titular pentru transferul jucătorului pe care Xavi îl vrea la echipă 

Barcelona Jules Kounde Memphis Depay Sevilla Spania
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Miercuri 13 Iulie 2022, 13:03
Data actualizarii: Miercuri 13 Iulie 2022, 13:05

Barcelona încearcă să se întărească în această fereastră de mercato pentru a redeveni o forță în fotbalul mondial. 

Catalanii și-au stabilit câteva „ținte” în materie de jucători pe care vor să îi transfere, însă sunt obligați să și renunțe la câțiva dintre cei care au făcut parte din lotul lui Xavi Hernandez sezonul trecut. Barcelona a avut probleme în compartimentul defensiv în ultimii ani, acolo unde Gerard Pique a fost în continuare un „stâlp” al apărării. 

Conducătorii de pe Camp Nou caută însă alternative, un jucător care să facă pereche cu Ronald Araujo, jucător care a confirmat în ultimele sezoane. Alesul oficialilor Barcelonei este Jules Kounde (23 ani), fundașul Sevillei, care a avut prestații extrem de bune în ultimul sezon. 

Memphis Depay, 'pus la bătaie' de Barcelona pentru transferul lui Kounde 

Sevilla nu vrea să se despartă atât de ușor de fundașul francez, însă mutarea s-ar putea realiza în anumite condiții. Jurnalistul Gerard Romeo a declarat în cadrul emisiunii Jijantes FC că transferul lui Kounde s-ar putea încheia în jurul sumei de 34-40 de milioane de euro, iar Barcelona ar urma să includă și un jucător, cel ales fiind cel mai probabil Memphis Depay, citează cotidianul SPORT

Adus vara trecută, din postura de jucător liber de contract, la cererea lui Ronald Koeman. Atacantul a fost unul dintre jucătorii importanți din startul sezonului, însă și-a pierdut din protagonism odată cu transferul lui Aubameyang. 

  • 35 de milioane de euro este cota lui Memphis Depay conform Transfermarkt. 
  • 37 de meciuri a jucat pentru Barcelona, având 13 goluri și două asisst-uri. 
  • 60 de milioane de euro este cota lui Jules Kounde conform Transfermarkt. 
  • 133 de meciuri a jucat pentru Sevilla fundașul central, având 9 goluri și 3 assist-uri. 
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!