Potrivit presei din Spania, catalanii îl au în vizor pe Julian Alvarez (25 de ani), atacantul celor de la Atletico Madrid, drept principalul înlocuitor al polonezului, care va împlini 37 de ani.

Sub contract cu Atletico până în vara lui 2030, internaționalul argentinian nu pare, cel puțin la nivel declarativ, preocupat de zvonurile din jurul său. 

Julian Alvarez a transmis că este concentrat exclusiv pe actualul sezon și pe obiectivele echipei antrenate de Diego Simeone.

„Știu că se vorbește mult despre mine și Barcelona, dar încerc să nu dau prea multă importanță acestor lucruri. Sunt concentrat pe ce am de făcut aici, la Atletico Madrid. La finalul sezonului vom vedea ce se întâmplă”, a spus atacantul pentru Marca.

Atletico cere 150.000.000 de euro

Atacantul traversează un sezon foarte bun în tricoul madrilenilor. Cu 11 goluri și patru pase decisive în 21 de meciuri, Alvarez este principalul om de gol al lui Atletico, având cifre aproape duble față de Antoine Griezmann.

Totuși, marea problemă pentru Barcelona este prețul. Atletico Madrid nu are niciun motiv să se grăbească și cere nu mai puțin de 150 de milioane de euro în schimbul atacantului adus în august 2024 de la Manchester City pentru 75 de milioane. 

În prezent, cota de piață a lui Alvarez este estimată la 100 de milioane de euro, potrivit Transfermarkt.