FCSB, prin vocea patronului Gigi Becali, a anunțat că a rezolvat transferul fostului dinamovist Eddy Gnahore (32 de ani). Mijlocașul francez a fost unul dintre cei mai buni jucători ai ”câinilor” din ultimele două sezoane, dar clubul a decis să nu-i prelungească înțelegerea.

Nuno Campos (51 de ani) ar fi fost cel care a decis să nu mai conteze pe serviciile francezului, care avea un salariu de 20.000 de euro la Dinamo, fiind printre cei mai bine plătiți jucători ai echipei.

Eddy Gnahore va avea la FCSB același salariu ca la Dinamo

Tot atât va câștiga și la FCSB, scrie Fanatik.ro. Becali l-a convins să revină în România cu același salariu, similar cu cel al lui Ofri Arad, unul dintre concurenții săi pe post. Doar Florin Tănase (30.000 de euro) și Daniel Bîrligea (25.000 de euro) câștigă mai bine decât fostul dinamovist.

În sezonul recent încheiat, mijlocașul francez a disputat 43 de meciuri în toate competițiile pentru Dinamo, perioadă în care a marcat două goluri și a oferit două pase decisive.

Gnahore și-a făcut junioratul în Franța și Anglia, trecând prin academiile lui Chateauroux, Manchester City sau Birmingham. În 2014 a ajuns pentru prima dată în Italia, acolo unde și-a petrecut cea mai mare parte a carierei, la cluburi precum Carrarese, Napoli, Carpi, Crotone, Perugia, Palermo sau Ascoli.

  • Site-ul de specialitate Transfermarkt îl evaluează în prezent la 600.000 de euro.

Mesajul transmis de Gnahore după despărțirea de Dinamo: ”Mereu câine!”

”Nu este vorba despre destinație, ci despre călătorie. Vă mulțumesc foarte mult tuturor celor care au făcut ca această călătorie să fie cu adevărat specială încă din prima zi, m-am bucurat foarte mult de fiecare moment petrecut la acest club minunat și nu ar fi fost posibil fără voi toți.

Mulțumesc tuturor coechipierilor mei care au avut întotdeauna încredere în mine și m-au făcut mereu să mă simt important, staff-ului care muncește din greu și mai ales tuturor fanilor adevărați ai lui Dinamo care mi-au arătat cu adevărat dragostea și sprijinul lor încă din prima zi, nu vă voi uita niciodată.

Veți avea un loc în inima mea. ODATĂ CÂINE, MEREU CÂINE”, a scris Gnahore, pe Instagram.