Reacția forului condus de Alin Petrache după scandările xenofobe de la România - Polonia

scandari xenofobe Alin Petrache Romania - Polonia Rugby Rugby
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Duminica 05 Februarie 2023, 16:03
Data actualizarii: Duminica 05 Februarie 2023, 16:17

FRR a reacționat după episodul petrecut sâmbătă, pe Stadionul Arcul de Triumf.

  • Naţionala de rugby a României a învins echipa Poloniei, sâmbătă, scor 67-27, în primul meci din Rugby Europe Championship.

La câteva minute de la începerea meciului, fanii au început să scandeze refrene xenofobe la adresa maghiarilor: „Afară, afară, cu ungurii din țară!”, iar ulterior au afișat și un banner inscripționat cu mesajul: „În patria noastră suntem huliți si voi vreți să fim cuminți?”.

Reacția FRR după scandările xenofobe

Forul condus de Alin Petrache a reacționat duminică. "Federația Română de Rugby dezaprobă scandările și gesturile suporterilor care nu se identifică cu valorile sportului nostru. Prin prisma acestor evenimente, ne vedem nevoiți să înăsprim măsurile de control și securitate la meciurile viitoare.

Ne dorim ca partidele de rugby să rămână o oază de civilizație, educație și respect. Nu vom fi de acord niciodată cu orice eveniment care aduce atingere valorilor noastre: Disciplină, Respect, Integritate, Pasiune și Solidaritate.

Rugby-ul va rămâne și pe viitor sportul unde suporterii se pot bucura împreună chiar dacă susțin echipe diferite și unde familii întregi pot aprecia spectacolul sportiv", au scris cei de la Federația Română de Rugby.

Începând cu sezonul 2023 al REC, competiţia se desfăşoară într-un nou format, echipele fiind împărţite în două grupe. Primele două echipe din fiecare grupă vor juca în semifinale pentru accederea în marea finală, în timp ce ultimele două clasate din fiecare grupă vor juca în semifinale, apoi în meciurile de clasament.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!