Laurențiu Reghecampf (49 de ani) a fost victima unei nedreptăți fotbalistice incredibile, în Tunisia!
Rar se întâmplă ca un antrenor care a înregistrat doar două înfrângeri în 24 de meciuri și a avut un procentaj al victoriilor de 66,6% să fie demis din funcție într-un moment în care echipa merge bine pe toate planurile. Fix asta i s-a întâmplat însă lui „Reghe“, la Esperance Tunis! În cele trei luni și jumătate în care a pregătit această formație, românul a cucerit Supercupa, a dus echipa de pe locul 6 pe locul 1 în campionat și a calificat-o în sferturile Ligii Campionilor Africii.
De aceea, demiterea lui Reghecampf, la mijlocul lunii martie, a fost de-a dreptul șocantă. Iar decontul pentru o decizie de neînțeles l-au primit, în primul rând, oamenii care i-au arătat ușa românului. Pentru că, imediat după schimbarea lui „Reghe“ din funcție, înlocuitorul său, tunisianul Maher Kanzari (52 de ani) a „reușit“ să piardă dubla din sferturile Ligii Campionilor Africii cu Mamelodi Sundowns (Africa de Sud): 0-1 în deplasare și 0-0 acasă. Abia apoi a venit o victorie chinuită, în campionat, 1-0 cu Gafsa, dar degeaba. Fanii lui Esperance îl regretă deja pe tehnicianul român.
Reghecampf: „Nimeni nu știe de ce am fost concediat!“
Pe fondul revoltei fanilor tunisieni, în mediul online, după demiterea lui Reghecampf, presa din această țară a încercat să dea de fostul antrenor al lui Esperance. Ceea ce a reușit, într-un final, jurnalistul Omar Al-Banoubi. Acesta a realizat un interviu cu „Reghe“, iar sport.ro vă oferă, în premieră pentru presa din România, declarațiile antrenorului:
*Am luat Esperance Tunis de pe locul 6 în campionat și am lăsat-o pe primul loc. Am calificat echipa pentru sferturile Ligii Campionilor Africii, câștigând grupa din care am făcut parte. Am câștigat și Supercupa Tunisiei. Vă spun sincer, pentru că ăsta e adevărul: nu știu de ce contractul meu cu Esperance a fost reziliat. De fapt, aproape nimeni nu știe acest lucru...
*Sunt un antrenor deschis dialogului. Relația mea cu toată lumea, în cadrul clubului Esperance, a fost excelentă. M-am înțeles bine, mai ales cu președintele clubului, domnul Hamdi Meddeb. Dânsul a fost cel care m-a contactat și m-a convins să merg în Tunisia, fără ca cineva să știe despre negocierile care au avut loc. E un om minunat și a fost o plăcere să-l cunosc.
*Esperance e printre cele mai mari cluburi din Africa. Nivelul fotbalului din Tunisia e unul foarte bun. Aveți cluburi care obțin rezultate bune la nivel continental. Nu-mi plac comparațiile, însă îmi plac provocările și îmi place să învăț lucruri noi.
Poziția lui Reghecampf, surprinzătoare
În ciuda celor declarate de „Reghe“, poziția sa oficială e în contradicție cu ce au scris jurnaliștii tunisieni, imediat după concedierea sa. Atunci, presa locală a pus demiterea românului pe seama unui conflict cu șefii lui Esperance, în frunte cu președintele Hamdi Meddeb, cel care ar fi decis, finalmente, schimbarea lui „Reghe“ din funcție. Nu e exclus ca lucrurile să fi stat chiar așa, iar declarațiile de acum ale lui Reghecampf să fie, de fapt, o tentativă de împăcare cu fostul său șef. Mai ales că fanii lui Esperance cer insistent revenirea românului pe banca tehnică.