Fostul atacant italian, cunoscut pentru opiniile sale tranșante, nu a menajat echipa nerazzurrilor la finalul unui an 2025 pe care îl consideră extrem de slab. Cassano a analizat ultimele evoluții ale campioanei, punând sub lupă atitudinea jucătorilor în meciurile cu miză și exprimându-și nedumerirea față de modul în care Inter gestionează momentele cheie, în ciuda faptului că dispune de cel mai valoros lot din Serie A.
„Fantantonio” a vorbit deschis despre dezamăgirea provocată de trupa lui Chivu în duelul cu Bologna în Supercupă: „Inter m-a dezamăgit mult mai mult decât Milanul, absolut. Cu Bologna a intrat imediat în avantaj, cu acea minge grozavă a lui Bastoni pentru Thuram. Inter nu a putut fi pusă în dificultate ulterior, pentru că echipa lui Chivu este de departe mai puternică decât Bologna. Apoi, în repriza a doua, Inter a făcut ceva mai mult. Dintre cele patru echipe din Supercupă, Inter iese redimensionată negativ, deși este cea mai puternică din Italia, la toate capitolele”.
„Cristian Chivu va face o carieră de top”
Dincolo de critica jocului, Cassano a ridicat o problemă care îl macină în privința mentalității echipei în derby-uri și a făcut o comparație acidă cu mandatul precedentului antrenor, Simone Inzaghi.
„Văd lucruri ciudate! Și acum îmi pun această întrebare: care este problema în meciurile directe? Nu înțeleg, dar așa stau lucrurile. Penalty-urile sunt o loterie, dar am văzut alegeri surprinzătoare... Inter iese șifonată din Supercupă. Este echipa care s-a descurcat cel mai prost. Anul 2025 al Interului este falimentar, după părerea mea.
Inzaghi a făcut un dezastru și am spus-o mereu, 4 ani de aruncat la gunoi, cu un singur scudetto. Două finale de Champions? Nu-mi pasă, prima dată trebuia să ieși cu Porto, totul a fost noroc. A doua oară, cu PSG, ai luat cinci. Sunt convins că Cristian Chivu va face o carieră de top, este un mare antrenor și îmi place cum vorbește, dar vreau să văd echipa pe care o avea el în minte, pentru că el l-a vrut pe Lookman”, a mai spus Cassano.