Golul victoriei a fost marcat de Ferdi Kadioglu, în minutul 53, după o centrare a lui Arda Guler.
Vincenzo Montella a lăudat patru jucători români după succesul din Istanbul
La finalul partidei, selecționerul Turciei, italianul Vincenzo Montella, a vorbit la flash-interviuri și a lăudat atât jocul echipei sale, cât și pe cel al unor jucători români.
Montella a descris partida ca fiind dificilă și echilibrată și a explicat că Turcia a gestionat răbdător momentele cheie pentru a marca.
„A fost o partidă dificilă, blocată mult timp. Ne-au pus probleme în prima repriză, dar echipa nu și-a pierdut răbdarea, a așteptat până la momentul potrivit și a înscris. Sunt foarte mândru. A fost un joc dificil în prima repriză, am căutat momentele potrivite.
Am un respect mare pentru Mircea Lucescu, atât ca antrenor, cât și ca persoană. Ne-am întâlnit de multe ori. Îl cunosc de mult timp și are tot respectul meu.
Îl cunosc pe Drăgușin, un jucător excepțional. Dennis Man are un talent uriaș. Ianis Hagi, Bîrligea, un jucător foarte bun și crucial pentru România, un atac cu calități ofensive foarte bune, excelente.
Avem finala, vrem să ajungem la Mondial. Au fost foarte mulți ani de absență. Trebuie să avem răbdare”, a spus Vincenzo Montella la flash-interviu.
Naționala Turciei va juca marți, 31 martie, de la ora 21:45, cu învingătoarea dintre Slovacia și Kosovo, pentru un loc la turneul final din Statele Unite, Mexic și Canada.