„Tricolorii”, pregătiți de Mircea Lucescu, au încercat să revină pe finalul partidei, însă defensiva gazdelor a rezistat. Diferența a fost făcută de inspirația lui Arda Guler, care i-a oferit pasa decisivă lui Ferdi Kadioglu la golul marcat în minutul 53.
Turcia - România, direct în top 3 mondial! Câți spectatori au fost în tribune la Istanbul
Meciul disputat pe stadionul lui Beşiktaş din Istanbul s-a jucat într-o atmosferă de vis. Potrivit datelor publicate de Football Meets Data, în tribune au fost prezenți 38.979 de spectatori.
Partida Turcia - România s-a clasat astfel pe locul trei la nivel mondial în ceea ce privește asistența înregistrată joi seară, la meciurile din semifinalele barajelor pentru Cupa Mondială, indiferent de continent.