VIDEO Slovenia - România 1-0, după o gafă uluitoare a portarului nostru în revanșa de la U19!  În prima partidă, slovenii au câștigat cu 3-0

Echipa nationala under 19 alexandru pelici Slovenia Turul de Elita Nationala
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 17 Noiembrie 2022, 13:45
Data actualizarii: Joi 17 Noiembrie 2022, 14:48

Naționala de juniori sub 19 ani este calificată la Turul de Elită pentru Campionatul European din 2023. România - Slovenia la seniori este LIVE pe PRO ARENA și VOYO de la ora 18:30.

UPDATE După Slovenia U19 - România U19 3-0, meciul revanșă dintre cele două selecționate s-a disputat azi, de la ora 12:00, LIVE VIDEO pe site-ul federației din Slovenia.

FINAL Slovenia U19 - România U19 1-0 (Luka Jerin '17 - după o gafă incredibilă a portarului nostru)

Echipa de start a României, conform site-ului oficial al federației din Slovenia: Dincă (căpitan) - Sălceanu, Moțiu, Boțogan, Musi, El Sawy, Radaslavescu, Costea, Dorobanțu, Trică, Kovacs. Selecționer: Alexandru Pelici

Știrea inițială

Înaintea amicalului România - Slovenia de joi, LIVE pe PRO ARENA și VOYO de la ora 18:30, selecționatele Under 19 ale celor două țări s-au întâlnit într-o partidă de pregătire desfășurată în statul ex-iugoslav.

Slovenii s-au impus clar, cu 3-0, după goluri reușite în minutele 37 (din penalty), 80 și 90+1, informează site-ul oficial al Federației Române de Fotbal.

Conform site-ului federației slovene, marcatori au fost Zulić, Milić și Kljun.

România U19, antrenată de Alexandru Pelici, este calificată la Turul de Elită pentru Campionatul European din 2023, după ce a trecut de Letonia, Lituania și Austria în grupa preliminară.

Echipa României U19 în 0-3 cu Slovenia

Prima repriză

1. Dincă-cpt. – 2. Maftei, 22. Kovacs, 5. Moțiu, 18. Șuteu – 16. Costea, 6. Boțogan – 20. Malama, 8. El Sawy, 7. Musi – 21. Trică

A doua repriză

12. Mărgărit – 17. Dorobanțu, 4. Ungurenașu, 14. Codrea, 3. Sălceanu – 15. Sala, 13. Pureca – 19. Dinu, 10. Radaslavescu-cpt., 11. Leață – 9. Fulga

Foto: FRF

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!