Transportat la Spitalul Universitar din București pentru intervenții terapeutice necesare stabilizării ritmului cardiac, selecționerul a ținut să ofere asigurări cu privire la starea sa de sănătate.

„Mă simt bine acum, mi-am revenit complet, dar urmează să mai fiu supus unor investigații, așa că mai rămân în spital”, a transmis selecționerul Mircea Lucescu, potrivit GSP.

Ionel Gane trece la cârma primei reprezentative

Lucescu a acuzat problemele medicale în timpul ședinței tehnice premergătoare plecării spre Slovacia, iar staff-ul medical al echipei i-a acordat primul ajutor.

Incidentul a afectat puternic lotul de jucători, motiv pentru care antrenamentul de dimineață a fost anulat. Federația Română de Fotbal a încercat chiar să anuleze partida de la Bratislava, însă demersul nu a reușit. Oficialii au luat în calcul și o eventuală decalare a zborului pentru ziua de luni, dar singurul culoar aerian disponibil ar fi dus delegația prea târziu la destinație.

În aceste condiții, „tricolorii” decolează spre Slovacia duminică seara, de la ora 18:30, fără Mircea Lucescu. Locul său pe bancă la amicalul de marți, programat la ora 21:45, va fi luat de antrenorul secund Ionel Gane.