Legendarul antrenor a avut parte de probleme medicale în ultima perioadă, motiv pentru care a fost mai mult internat. Recent, selecționerul a mers la Bruxelles pentru investigații suplimentare.

Hagi negociază cedarea pachetului majoritar de acțiuni la Farul

În cele din urmă, Lucescu Sr. a primit acceptul medicilor pentru a sta pe bancă la baraj, iar anunțul oficial a venit sâmbătă. Cu toate acestea, conform IamSport, indiferent de rezultatele României din luna martie, viitorul lui Mircea Lucescu este departe de echipa națională, iar FRF lucrează deja să îi găsească un înlocuitor.

Lucescu ar urma să îi lase postul de selecționer lui Gheorghe Hagi, motiv pentru care sursa citată susține că ”Regele” vrea să cedeze pachetul majoritar de acțiuni de la Farul Constanța, astfel încât să nu mai existe controverse în momentul în care își va intra în atribuții la echipa națională.

Hagi ar negocia acum cu două entități importante care sunt interesate să preia Farul. Una dintre ele este o companie din Asia, care întreprinde afaceri în Portul Constanța. Cealaltă ar fi o firmă din România, de asemenea interesată de achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni.

În momentul de față, Gică Hagi deține 79.9% din acțiunile clubului Farul, în timp ce restul procentelor sunt împărțite între Rivaldo, Ciprian Marica și Zoltan Iașko.

Reacția lui Mircea Lucescu după ce FRF a anunțat că va sta pe bancă la baraj

”De azi, tot ce contează este pregătirea echipei pentru meciurile din play-off. Am ținut tot timpul legătura cu asistenții mei și cu jucătorii, s-a lucrat în toată această perioadă la cel mai înalt nivel. 

Avem o echipă formată din fotbaliști valoroși și sunt sigur că se vor pregăti foarte bine pentru aceste jocuri. Sunt talentați și au dorința de a face românii fericiți. Cred în ambiția și forța grupului și în capacitatea lui de a depăși acest moment. 

Sunt sigur că împreună putem să obținem calificarea. Avem nevoie acum de o atmosferă bună care să ne ofere posibilitatea de a pregăti în liniște aceste partide foarte importante pentru tot fotbalul românesc”, a spus Mircea Lucescu.