Motivul pentru care Edi Iordănescu nu l-a convocat pe Florin Niță la națională: „Trebuie să facă asta întâi”

Echipa Nationala de Fotbal edi iordanescu florin nita Nationala Florin Niță
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 20 Septembrie 2022, 16:16
Data actualizarii: Marti 20 Septembrie 2022, 16:13

Edward Iordănescu a anunțat lotul convocat la naționala de fotbal a României și l-a exclus pe Florin Niță din lista portarilor.

Naționala de fotbal a României se află în acest moment în cantonament la Mogoșoaia, în vederea meciurilor din Nations League. Prima partidă va fi vineri împotriva Finlandei (21:45), iar a doua va fi luni (21:45). 

Florin Niță, portarul reprezentativei în ultimul timp, nu a mai fost convocat de această dată în lotul României, iar Edi Iordănescu a oferit motivul pentru care a preferat să-i selecționeze pe ceilalți trei: Horațiu Moldovan, Ștefan Târnovanu și Ionuț Radu.

Iordănescu: „Trebuie să își rezolve situația de la club”

„Niţă ne-a ajutat, a fost declarat jucătorul anului pe bună dreptate. Trebuie să îşi rezolve situaţia de la club. Şansa este că avem în spate doi portari foarte tineri, Moldovan şi Târnovanu, care cred că au viitor frumos în tricoul echipei naţional. 

Şi bineînţeles, Radu. Mă bucur foarte tare că a reuşit să îşi regleze situaţia de la club pentru că era într-o situaţie proastă la Inter şi acum joacă meci de meci. Am foarte mare încredere în el, în potenţialul lui, în valoarea lui. Din nou a scăzut media de vârstă.”, au fost cuvintele lui Edi Iordănescu, potrivit as.ro.

Lotul convocat de Edward Iordănescu

PORTARI: Ionuț Radu (Cremonese | Italia, 0/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 0/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 0/0);

FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 8/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 18/2), Vlad Chiricheș (Cremonese | Italia, 75/0), Adrian Rus (Pisa | Italia, 14/0), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 21/2), Andrei Burcă (CFR Cluj, 12/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 26/2), Mario Camora (CFR Cluj, 8/0);

MIJLOCAȘI: Deian Sorescu (Rakow | Polonia, 7/0), Dennis Man (Parma |Italia, 14/4), Andrei Cordea (FCSB, 2/0), Alexandru Cicâldău (Al-Ittihad Kalba | EAU, 25/3), Daniel Boloca (Frosinone | Italia, 0/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 6/0), Nicolae Păun (Sepsi OSK, 1/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 7/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 41/2), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 54/11), Darius Olaru (FCSB, 6/0), Denis Drăguș (Standard Liege | Belgia, 2/0), Florinel Coman (FCSB, 5/0);

ATACANȚI: George Pușcaș (Genoa | Italia, 30/8), Denis Alibec (Farul Constanța, 25/2), Florin Tănase (Al-Jazira | EAU, 14/1).

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!