Este vorba despre Ioan Vermeșan, vârful de 19 ani al celor de la Hellas Verona. Jucătorul a fost inclus de „Il Luce” pe lista stranierilor selecționați pentru barajul de calificare la Cupa Mondială.
Reacția fotbalistului după includerea pe lista preliminară
Atacantul a subliniat că va da totul pentru a convinge staff-ul tehnic, menționând că și o eventuală direcționare către echipa de tineret reprezintă un parcurs normal pentru el.
„Categoric că am fost surprins de faptul că sunt pe lista preliminară. Nu mă aşteptam, dar mi-am dorit mereu să pot ajunge la naţională. E o bucurie şi mai mare că asta se poate întâmpla sub comanda domnului Mircea Lucescu. Ce pot să spun e că voi da tot ce am mai bun, ca să nu dezamăgesc şi să rămân la naţională. Dacă nu voi prinde lista finală, voi merge să joc pentru U21, nu va fi nicio problemă. Vreau să bifez cât mai multe prezenţe pentru echipa mea de club şi să mă bucur în continuare de fotbal”, a spus Ioan Vermeșan, potrivit PrimaSport.
Lista preliminară pentru barajul cu Turcia
PORTARI: Ionuţ RADU (Celta de Vigo | Spania, 7/0);
FUNDAŞI: Andrei RAŢIU (Rayo Vallecano | Spania, 36/2), Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 23/0), Radu DRĂGUŞIN (Tottenham | Anglia, 27/1), Virgil GHIŢĂ (Hannover 96 | Germania, 8/1), Bogdan RACOVIŢAN (Raków | Polonia, 5/0), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 44/1), Lisav EISSAT (Maccabi Haifa | Israel, 2/0);
MIJLOCAŞI: Marius MARIN (Pisa | Italia, 35/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 72/12), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 5/0), Nicolae STANCIU (Dalian Yingbo | China, 84/15), Adrian ŞUT (Al Ain | EAU, 8/0), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 51/8), Marius CORBU (Ferencváros | Ungaria, 0/0), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 33/5), Dennis MAN (PSV | Ţările de Jos, 43/11);
ATACANŢI: Louis MUNTEANU (DC United | SUA, 4/2), Denis DRĂGUŞ (Gaziantep FK | Turcia, 27/7), Ioan VERMEŞAN (Hellas Verona | Italia, 0/0).