Echipa naţională a României a terminat la egalitate marţi seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa naţională a Georgiei, într-un amical disputat la Tbilisi.
A fost primul meci de la revenirea lui Gheorghe Hagi la naţională.
România a debutat la Tbilisi în al doilea mandat al lui Gheorghe Hagi ca selecţioner, însă cele zece schimbări efectuate în timpul meciului nu au putut oferi o imagine completă a potenţialului tricolorilor, după cum subliniază și news.ro.
Italienii despre Georgia - România
Georgienii au deschis scorul în minutul 46, după o eroare a lui Aioani de care a profitat Kvilitaia.
Louis Munteanu a reuşit să egaleze în minutul 55, din centrarea lui Screciu.
”Amicalul dintre Georgia și România s-a încheiat 1-1, ambele goluri venind în repriza secundă.
După ce georgienii au deschis scorul în debutul celei de-a doua părți prin Kvilitaia, România a egalat zece minute mai târziu prin Munteanu.
Treizeci de minute pe teren pentru atacantul lui Frosinone, Giorgi Kvernadze”, a punctat Tuttomercatoweb.
Italienii s-au făcut că au uitat sau poate chiar au uitat că marcatorul nostru, Louis Munteanu, a jucat în fotbalul din Peninsulă, la Fiorentina, club la care a fost legitimat timp de patru sezoane.























