Dacă Răzvan Burleanu adună mandatele, în fruntea FRF, în schimb, naționala înșiră calificările ratate la Cupa Mondială!
Șeful de la „Casa Fotbalului“ tocmai a ajuns la al 4-lea mandat, începând din 2014, în timp ce naționala a ajuns la al treilea turneu final de Campionat Mondial ratat sub conducerea lui Burleanu, la FRF (n.r. – prezența la CM 2014 a fost pierdută cu Mircea Sandu, la federație).
Ca de obicei, Burleanu a vorbit cu foarte mult calm după un astfel de eșec. Semn că rateurile primei reprezentative sunt mai ușor de „digerat“, atunci când vin după victorii personale.
„În mod cert, va mai rămâne domnul Lucescu și pentru următorul joc (n.r. – pe 31 martie, în deplasare, cu învinsa meciului Slovacia – Kosovo, o partidă fără miză). Este o părere de rău din partea tuturor, am fost în joc. Chiar dacă Turcia a fost o echipă mai bună, echipa noastră a arătat că a putut să se ridice la nivelul Turciei. Am avut și neșansă. Dacă intra șutul lui Stanciu altfel stăteam de vorbă acum. Nu discutăm, în seara asta, despre viitorul selecționer. Campionatul Mondial a fost un vis. Pentru asta a venit domnul Lucescu, Generația de Suflet își dorea să continue performanța din 2024 (n.r. – după prezența la Campionatul European). Am vrut să fiu alături de jucători, să-i îmbărbătez. Sunt momente dificile pentru jucători. Noi trebuie să-i sprijinim în momentele grele. În momentele bune se găsesc mulți oameni să o facă“, a spus șeful FRF, după Turcia – România (1-0).