Bogdan Lobonț surprinde! Ce a spus fostul portar al naționalei după ce România a picat cu Turcia

Bogdan Lobonț surprinde! Ce a spus fostul portar al naționalei după ce România a picat cu Turcia Nationala

Turcia este adversara României în semifinala barajului de calificare la Campionatul Mondial.

Naționala lui Mircea Lucescu a terminat pe locul trei grupa de calificare la Campionatul Mondial, dar mai are o șansă de calificare la turneul final grație rezultatelor din Nations League.

România va juca cu Turcia în semifinale barajului de calificare, iar meciul se joacă în deplasare și va avea loc pe 26 martie. Dacă tricolorii vor trece de Turcia, finala barajului se va juca pe 31 martie cu învingătoarea dintre Slovacia și Kosovo.

Bogdan Lobonț are încredere că România se poate califica la Campionatul Mondial

Cu toate că naționala Turicei pornește favorită în fața României, Bogdan Lobonț e încrezător că tricolorii pot face o surpriză și să se califice la Campionatul Mondial, trecând astfel de Turcia și de câștigătoarea duelului Slovacia - Kosovo.

Fostul portar al naționalei României mizează și pe faptul că Mircea Lucescu îi cunoaște bine pe turci, pentru că a fost selecționerul acelei naționale între august 2017 și noiembrie 2019.

„Indiferent de adversarul care ne ieşea în cale trebuia să jucăm cu el. Dacă picam cu Ucraina ne întrebam dacă nu era mai bună Turcia sau Italia... Dar important este ceea ce vom face noi. Până în martie mai e destul timp şi sunt convins că băieţii noştri vor fi într-o formă foarte bună pentru acest baraj. Le ţin pumnii strânşi ca să se califice la Cupa Mondială. Eu nu mă tem de meciul de la baraj, am mare încredere în băieţii de la naţională. Important e să fie sănătoşi şi în formă.

Nea Mircea Lucescu îi cunoaşte foarte bine pe jucătorii turci. La fel Drăguş, Ianis Hagi şi cei care mai evoluează în campionatul Turciei... deci cum au ei atuurile lor, aşa le avem şi noi pe ale noastre şi trebuie să profităm la maximum de ele”, a spus Bogdan Lobonț.

Ediţia din 2026 a Cupei Mondiale va fi găzduită de trei ţări: Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. Până în acest moment sunt cunoscute 42 din cele 48 de participante, ultimele 6 urmând a fi stabilite în urma barajelor europene şi intercontinentale.

Tragerea la sorţi a grupelor Cupei Mondiale 2026 este programată în 5 decembrie, la Washington, de la ora 19:00.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!