România visează la primul Mondial după 1998, dar drumul trece prin unul dintre cele mai grele stadioane ale Europei. Maxim știe cel mai bine ce îi așteaptă.
Dacă trupa lui „Il Luce” trece de selecționata lui Montella, finala vine tot în deplasare, cu Slovacia sau Kosovo. Duelul cu Turcia se joacă la Istanbul, pe un stadion care promite atmosferă de foc.
Alexandru Maxim avertizează înainte de Turcia – România: „Am avut o presimțire…”
Alexandru Maxim, unul dintre jucătorii români care cunosc cel mai bine fotbalul turcesc, a vorbit la Digi Sport despre tragerea la sorți. Mijlocașul lui Gaziantep a dezvăluit că intuia exact acest scenariu.
„Am avut o presimțire. I-am spus și lui Deian Sorescu că sigur picăm cu Turcia. E păcat… Eu cred că Turcia e cea mai valoroasă echipă dintre toate variantele. Și, în plus, joacă acasă”, a spus Maxim.
Fotbalistul avertizează că atmosfera va fi un adversar în sine: „Pe teren propriu, turcii sunt foarte puternici. Nu contează stadionul, atmosfera e aceeași peste tot. Va fi un infern! Suporterii sunt fanatici și își împing echipa în momentele grele. Cel mai probabil se va juca la Istanbul, la Galatasaray.”
„E un meci de 50-50. Ei pleacă favoriți pentru că joacă acasă, dar aceste meciuri sunt speciale. Depinde mult cine va fi disponibil la momentul respectiv, la noi și la ei”, a mai spus mijlocașul.
Semifinala Turcia - România se joacă pe 26 martie, ora 19:00, la Istanbul. Dacă tricolorii reușesc surpriza, finala barajului este programată pe 31 martie.