În semifinale, programate pentru 26 martie, România va întâlni Turcia. Dacă va trece de primul adversar, tricolorii se vor duela, în finală (31 martie) cu învingătoarea dintre Slovacia și Kosovo. Ambele meciuri vor fi în deplasare.

La scurt timp după tragerea la sorți, Mircea Lucescu a analizat adversarul din semifinale (Turcia), ținând să puncteze faptul că, cunoaște foarte bine fotbalul din țara „Semilunei” și că șansele de calificare în finală sunt egale pentru ambele naționale.

Lucescu a analizat adversarul

„Ca antrenor, am jucat de multe ori impotriva Turciei, înainte să antrenez Turcia. Ştiu bine fotbalul din Turcia. Toate echipele erau la acelaşi nivel. Ştiam că vom avea un adversar greu. O tragere normală, toate echipele din grupa 1 sunt la acelaşi nivel. Nu se putea alege una.

Cred că şansele sunt pentru toate echipele. Pot să spun că îi cunosc foarte bine. M-am uitat la meciul cu Spania, erau 6 jucători care au debutat cu mine în echipa naţională a Turciei. Îi cunosc foarte bine.

Au devenit jucători cu multă experienţă. Turcia trece printr-un moment foarte bun. În aceste 4 luni, trebuie să ridicam nivelul valoric prin prezenta lor efectiva meci de meci la echipele de club.

Nu putem discuta despre şanse. Fotbalul este imprevizibil. Va fi o atmosferă incendiară acolo. Presiunea va fi la fel, ospitalitatea va fi diferită. Trebuie luat meci cu meci”, a spus Lucescu, pentru We Love Sport.

Ediţia din 2026 a Cupei Mondiale va fi găzduită de trei ţări: Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. Până în acest moment sunt cunoscute 42 din cele 48 de participante, ultimele 6 urmând a fi stabilite în urma barajelor europene şi intercontinentale.

Tragerea la sorţi a grupelor Cupei Mondiale 2026 este programată în 5 decembrie, la Washington, de la ora 19:00.