Atenție, Gică Hagi! Graham Potter a anunțat lotul definitiv al Suediei pentru meciul cu România

Atenție, Gică Hagi! Graham Potter a anunțat lotul definitiv al Suediei pentru meciul cu România Nationala Confhagi

Suedia - România se va desfășura în UEFA Nations League.

Gică Hagi a fost instalat pe banca echipei naționale în primăvara acestui an. „Regele” i-a luat locul regretatului Mircea Lucescu, iar obiectivele sale sunt importante. Mai exact, selecționerul speră că România va obține calificări succesive la turneele finale.

Graham Potter, încrezător în lotul său

Meciul se va desfășura pe Strawberry Arena din Solna pe 25 septembrie, de la ora 21:45. În conferința în care a anunțat lotul Suediei, Graham Potter și-a explicat deciziile, în ciuda faptului că unii jucători s-au arătat nemulțumiți.

„Cred că este o oportunitate de a-i urmări mai atent pe portarii noștri mai tineri. Kristoffer este o persoană fantastică, a contat enorm în succesul nostru împotriva Poloniei și Ucrainei și a adus o contribuție uriașă fotbalului suedez.

(n.r. - Hampus Skoglund) Îl urmărim de ceva vreme și a avut un sezon bun la Hammarby. Emil Holm nu poate juca meciuri întregi, este o opțiune de rezervă. Este un fundaș lateral bun, se descurcă bine la construcție și îndrăznește să urce în atac. A fost foarte implicat la naționala U21.

(n.r. - Patrik Wålemark) A avut un început de sezon foarte bun și îl monitorizăm de ceva timp. A făcut progrese, este stângaci și joacă în banda dreaptă. Poate intra în interior și poate combina. Are calități pe care noi nu le aveam.

Probabil vor fi dezamăgiți că nu sunt aici. Trebuie doar să lupte din greu pentru a prinde lotul. Ușa rămâne deschisă. Am vorbit cu mulți jucători dezamăgiți de-a lungul anilor. De exemplu, îmi amintesc mai multe conversații pe care le-am avut cu Alexis Mac Allister și Moises Caicedo, care nu jucau mult și erau supărați pe mine”, a declarat Graham Potter, potrivit presei din Suedia.

Lotul Suediei pentru partidele din UEFA Nations League

  • Portari: Viktor Johansson, Noel Törnqvist, Melker Ellborg.
  • Fundași: Hjalmar Ekdal, Gabriel Gudmundsson, Emil Holm, Gustaf Lagerbielke, Victor Nilsson Lindelöf, Hampus Skoglund, Carl Starfelt, Elliot Stroud, Daniel Svensson.
  • Mijlocași / Atacanți: Taha Ali, Yasin Ayari, Lucas Bergvall, Alexander Bernhardsson, Viktor Gyökeres, Alexander Isak, Jesper Karlström, Gustaf Nilsson, Benjamin Nygren, Mattias Svanberg, Besfort Zeneli, Patrik Wålemark, Sebastian Nanasi.
Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!