Ionuț Radu s-a accidentat, duminică, la meciul lui Celta Vigo contra lui Alaves, scor 3-4. Clubul din LaLiga anunța că goalkeeper-ul acuză probleme la gambă și că va fi supus unor investigații suplimentare.
Accidentat, Ionuț Radu forțează și vrea să apere cu Turcia
Radu va sosi însă marți la București și va fi supus unui control, după cum a anunțat Digisport. Există astfel șanse ca portarul lui Celta Vigo să fie apt pentru duelul cu Turcia de joi, chiar dacă în locul său a fost convocat de urgență Laurențiu Popescu, de la Universitatea Craiova.
"Am confirmat și da, mâine o să vină. Face o evaluare și aici, vedem ce are. Ar fi bine să nu uităm că avem două meciuri. Nu e musai să să apere cu Turcia, vine să apere finala", a spus Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF Răzvan Burleanu, la Digisport.
La momentul actual, Mircea Lucescu are la dispoziție trei portari: Marian Aioani (Rapid), Cătălin Căbuz (FC Argeș) și Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova). Ultimii doi au fost chemați de urgență după problemele medicale acuzate de Mihai Popa (CFR Cluj), respectiv Ionuț Radu (Celta Vigo).
"Avea un disconfort la gambă. A primit o lovitură, apoi a simțit o ușoară înțepătură. A spus că poate continua, dar senzația nu a fost bună", spunea Claudio Giraldez, antrenorul Celtei, după meciul de duminică.