Radu Drăgușin (24 de ani) a redevenit un om important pentru Tottenham, în acest an, după coșmarul accidentării care l-a ținut pe tușă, în 2025.
În ciuda faptului că a tot avut apariții, la Spurs, în 2026, stoperul nostru a ratat, totuși, șansa prezenței pe teren, la un meci de Champions League. Pentru că, săptămâna trecută, când a fost programat turul optimilor, în deplasare, cu Atletico Madrid, Radu a rămas pe bancă. Tot răul spre bine! Pentru că, în Spania, formația londoneză a fost strivită, scor 5-2, cu trei oameni pe linia de fund: Danso – Romero – van de Ven.
Drăgușin, anunțat titular în returul Tottenham – Atletico Madrid
Ca și eliminată din Champions League, după dezastrul de pe „Metropolitano Stadium“, trupa pregătită de Igor Tudor are de jucat, totuși, returul de miercuri (ora 22:00). Iar această partidă va fi una specială pentru Radu Drăgușin. Pentru că va marca revenirea sa pe teren, la un meci de Champions League, la 5 ani și 3 luni după singura sa apariție de până acum, în această competiție.
Ultima dată când internaționalul român a fost pe teren, într-o partidă din cea mai tare competiție intercluburi din lume, datează din 2 decembrie 2020. Atunci, Drăgușin era la Juventus. Și a bifat 21 de minute, în meciul câștigat acasă cu Dinamo Kiev (3-0).
Potrivit jurnalistului Rae Nkwocha (Spurs-web.com), Drăgușin va fi titular, miercuri (ora 22:00), în returul Tottenham – Atletico Madrid. Mai ales că antrenorul Igor Tudor poate avea 13 jucători indisponibili! În aceste condiții, tehnicianul croat ia în calcul să meargă pe o apărare formată din cinci jucători: Pedro Porro (fundaș dreapta), Danso, Drăgușin, van de Ven (stoperi), Spence (fundaș stânga).
„În condițiile în care prezența lui Romero pe teren e sub semnul întrebării, e de așteptat ca Radu Drăgușin să ia locul argentinianului în echipa de start“, a notat Spurs-Web.com.
Echipa calificată după dubla Atletico Madrid – Tottenham va întâlni învingătoarea dublei Newcastle – Barcelona (1-1 în prima manșă), în sferturi.